Cu siguranță vă amintiți că anul trecut, cam tot pe vremea asta, făceam timid primii pași spre fotografia de nuntă cu aparate foto mirrorless. Pe atunci, am decis că a sosit vremea să renunț la DSLR-urile mari și grele în favoarea noilor jucării promițătoare de la Fujifilm.

Ei bine, a trecut un an și un sezon de nunți de atunci, așa că am tras linie și am analizat rezultatele. E timpul să schimb din nou barca și să trec pe Sony. Hihi!

Că să nu se lase cu șoc și groază, în cele ce urmează am să vă explic de ce am renunțat la mult îndrăgitele aparate și obiective de la Fujifilm.

Exact cum știam încă de la inceput, Fujifilm x-T2 nu era aparatul foto perfect (doar oare există așa ceva?), însă îmi rezolva două dintre cele mai mari probleme pe care le-am avut atunci: greutatea echipamentului și aspectul acestuia. Deși per ansamblu a venit cu multe îmbunătățiri pe partea tehnica (AF mai bun, 4k pe video, WI-FI, etc), mi-am asumat și minusurile (senzor DX, obiective cu focale DX, lipsă stabilizare de imagine în body, etc). De vreme ce scriu acest articol, se pare că nu am reușit să trec peste aceste impedimente.

Anul trecut (2017) împreună cu a mea colegă Andra Roman, am început un proiect de videografie de nuntă, White Tree – Wedding film, care s-a dovedit a fi un real succes. Deși Fujifilm X-T2 are o calitate a imaginii excepțională pe video, lipsa stabilizării de imagine, lipsa unui AF performant pe video, lipsa celor 100fps în Full HD și calitatea slabă a imaginii la valori ISO ridicate, m-au făcut să îmi regândesc echipamentul pentru videografia de nuntă. Evident că aceste minusuri nu erau atât de grave încât să nu poți lucra din cauza lor, însă suntem în anul 2018 și de ce să nu profităm de noile tehnologii.

Cât despre partea de foto, Fujifilm mi-a oferit tot ce aveam nevoie pentru genul de fotografii pe care le fac, însă un lucru mi-a stat pe creier și nu am putut trece peste. Faptul că X-T2 avea senzor APS-C, cu un crop de 1.5x, toate obiectivele pe care le foloseam nu aveau focala lor nativa, ci doar echivalentul. Spre exemplu pentru a avea 35mm, foloseam Fujinon 23mm f/1.4. Deși teoretic e aceeași treaba, când discutăm despre detalii și finețuri, observăm că acel obiectiv 35mm este doar un compromis. Eu am fost fascinat de Canon 35mm f/1.4 pe Canon 5D mark III. Geometria superbă, perspectiva creată, deformările pe care le foloseam creativ și blurul la diafragmă f/1.4 erau de-a dreptul perfecte. Și esențiale pentru mine.

Așa că m-am hotărât să schimb (din nou) tot echipamentul. Evident, voiam mirrorless în continuare, dar voiam să fie cu senzor FX. Din fericire Sony a oferit această posibilitate. Vă întrebați probabil de ce nu am trecut anul trecut la Sony. Răspunsul este unul simplu. Deși Sony are body-uri mici, unele obiective sunt la fel de mari și grele ca și pe Canon. Am sperat că Fujifilm mă va mulțumi pe deplin, însă se pare că nu am scăpat de greutatea echipamentelor, de vreme ce a trebuit să trec pe Sony. Oricum este mai bine decât pe Canon. Am body FX, dar într-un corp mic, iar obiectivele pe care le folosesc sunt ceva mai ușurele.

Așa că am vândut tot de la Fujifilm și mi-am refăcut setup-ul pe Sony. Trusa mea foto arată în felul următor: Sony A9, Sony Zeiss Distagon 35mm f/1.4, Sony Zeiss 55mm f/1.8, Sony Zeiss 85mm f/1.8, Samyang 14mm f/2.8 cu AF, Flash-uri Godox cu acumulator propriu, lămpi cu Led-uri de la Yongnuo și jucăriile de Apple (MBP Retina 2015, iPad Air 2, iPhone 7) pentru editare. Plus restul de accesorii: acumulatori, baterii, carduri (San Disk și Lexar), strap, HDD-uri, etc.

Ce mi-a adus în plus Sony?

Pe partea de foto:
– pot folosi senzor FX și mă pot bucura de adevărata calitate a obiectivelor;
– valori ISO mai mari și blur adevărat pe obiectivele wide;
– stabilizare de imagine (nu ca ar fi foarte relevantă pentru foto, dar ajută în multe situații când ai nevoie de timp mai lung de expunere);
– AF extraordinar cu acționare direct de pe ecran (touchscreen); este atât de fain încât îți e mai mare dragul să lucrezi cu el; și e și foarte simplu; adio cadre out-of-focus;
– viteză de 20 fps (încă 5 cadre în plus și puteai crea imagine cursivă video); cu o astfel de viteză de rafală și cu AF cu phase detection, eye detection și subject tracking, nu mai ratezi nici un moment important;
– două sloturi de card (ca să nu stau cu frica în sân din cauza SD-uril care pot ceda oricând);

Pe partea de video:
– Full HD în 100 fps (PAL) pentru un slow motion frumos;
– stabilizare de imagine în body (de multe ori poți filma chiar din mână fără nici o problemă);
– AF cu face detection și control de pe ecran (touchscreen); adio focus manual pe video;
– ISO 6400 curat și 12.800 folosibil;

Dezavantaje?

Pe foto:
– fișiere mari (aprox. 80 Mb), dar e normal dacă vrei calitate;
– obiectivele sunt ceva mai grele decât la Fujifilm, în special Distagon-ul de 35mm;

Pe video:
– lipsa profilelor de culoare și S-LOG, dar A9 e totuși un aparat orientat spre foto; oricum sunt mai puțin importante pentru videografia de nuntă;

Astea fiind spuse, mă declar foarte încântat de Sony și noile mele jucării și abia aștept noul sezon de nunți că să mă distrez cu ele! Fotografia nu a fost niciodată mai ușoară din punct de vedere tehnic, iar faptul că noile tehnologii îți ușurează munca, ai mai mult timp și dispoziție ca să fii creativ! 😊

BONUS:

Surpriza am lăsat-o la final. În fotografia de mai jos am la gât un Olympus OM-D10 mark III. Ei bine, am schimbat vechiul meu Fujifilm X70 cu această mică jucărie de la Olympus din două motive simple: Voiam să pun și alte obiective cu diafragme mai deschise și voiam stabilizare de imagine pe video, plus desigur, 4k. Astfel OM-D10 mark III a devenit noul meu aparat “de jucărie” pentru familie și concediu.

Dacă sunteți curioși și de alte detalii despre Sony, vă aștept întrebările în privat, pe Facebook.