Ca și fotograf profesionist am căutat mereu să lucrez cu echipamente care să îmi permită să îmi pun în aplicare toate ideile. De-a lungul timpului, pretențiile mele au crescut și stilul meu a evoluat, iar aparatura s-a transformat de multe ori din unealtă, în impediment. De aceea am căutat mereu soluții care să mă mulțumească. Investiția financiară a fost mare și am avut nevoie de răbdare, însă am reușit să îmi fac treaba de fiecare dată.

Era Nikon

Am început în 2008 cu un Nikon D60 (18-55mm și 70-300mm). Au fost foarte bune pentru mine ca amator, mai ales că le foloseam să fotografiez toate nimicurile. Dar pe măsură ce timpul trecea, am început să înțeleg cum funcționează un DSLR și cum pot controla cel mai mult produsul finit.

După un an am trecut la D300, 16-85mm f/3.5-5.6mm și 35mm f/1.8. Am reușit să văd de fapt ce stil de fotografie îmi plăcea: blur și multe blitz-uri. Așa era atunci…

De la D300 și D60 cu obiective zoom, în 2012 am trecut la nivelul următor. Înțelegeam limitările un senzor DX și a diafragmelor variabile f/3.5-5.6 încât am vândut tot și am cumpărat Nikon D700. Și cum altfel decât cu obiective prime, adică seria AF-D: 20mm, 50mm și 85mm. Nu mi-au plăcut niciodată obiectivele foto mari și grele (cum visează mulți fotografi), de aceea obiectivele din seria AF-D care inițial au fost concepute pentru SLR, s-au dovedit foarte calitative având în vedere dimensiunile reduse. D700 a fost unul dintre cele mai bune body-uri DSLR create vreodata și multă vreme a fost în topul aparatelor foto.

Nu l-aș fi schimbat în 2014 dacă nu se defecta patina de blitz. Din cauza greutății lui SB-800 cu patru acumulatori înăuntru, a cedat, iar reparația costa mult prea mult în comparație cu valoarea lui D700 SH atunci. L-am vândut lui Călin Curticăpian, un pasionat de fotografie care visa de mult la un FX. Pe Călin nu l-a deranjat defectul, fiindcă pe atunci nu fotografia evenimente. În timp Călin a devenit un prieten apropiat și un coleg în echipa mea Julius Paul. Poate dacă nu se defecta D700-le, nu ne-am fi cunoscut și ar fi foarte mare păcat.

Dar aveam totuși o mare problema. Următorul pas firesc ar fi fost Nikon D800 însă după toate review-urile și părerile negative, mi-am dat seama că nu sunt pregătit psihic să am probleme cu aparatura foto. Așa că după ce am pus totul pe hârtie am ajuns la concluzia că trebuie să schimb tabăra și să trec pe Canon.

De la Nikon la Canon

Canon oferea 3 body-uri FX care să fie peste Nikon D700: 6D, 5D mark III și 1DX. Pe ultimul l-am scos din schemă din cauza prețului. Decizia a fost foarte grea între 6D și 5D mark III, dar după multe research-uri, 5D oferea un sistem de auto-focus cu totul nou și foarte performant. La partea de obiective am exclus orice care nu avea dungă roșie cu inscripția “L”. Și asta pe motiv că un Mercedes nu îți arată tot ce poate fără un motor de Mercedes. Am făcut greșala să cumpăr un Sigma 35mm f/1.4 Art, dar l-am returnat după două zile. Bleah!

După un an am ajuns să fotografiez cu două body-uri de 5D Mark III, 17-40mm f/4L (doar pentru ultra wide), 35mm f/1.4L I, 85mm f/1.2 L II, 100mm f/2.8 L macro. Evident 35mm a devenit obiectivul pe care îl foloseam în 80% dintre situații, iar 85mm a devenit bestia pe care o foloseam la portrete. Deși mulți nu o să fie de acord cu mine, 24-70mm f/2.8L și 70-200mm f/2.8 mi se pare cele mai useless obiective pentru fotografia de nuntă. Niciodată nu mi-au plăcut. E interesant cum toată lumea le laudă și sunt cele mai folosite, însă din punctul meu de vedere, te limitează foarte mult la partea de creativitate. Obiectivul 24-70mm nu este nici suficient de wide pentru cadre de ansamblu, nici suficient de tele pentru portret. Un wide frumos este de la 20mm în jos, iar un portret bun este de la 85mm în sus. Plus că distracția începe de la f/2 în jos. De aceea am ales 35mm f/1.4 pentru că este obiectivul cu una dintre cele mai frumoase geometrii care creează o perspectivă echilibrată, iar separarea subiectului de fundal în f/1.4 este absolut superbă. Cât despre 70-200mm f/2.8, care este un obiectiv foarte calitativ și rapid, te limitează din multe puncte de vedere: este prea mare și atrage atenția, este prea greu (folosirea lui timp îndelungat devine obositoare), în interior de multe ori nu ai spațiu să stai la 1.5 metrii față de subiect pentru a putea focaliza, iar în lumină slabă f/2.8 este o diafragmă întunecoasă. Toate aceste probleme le rezolvă 85mm f/1.2 L. Toți fotografii care îmi cer sfaturi despre obiective FX sunt fixați pe cele două zoom-uri. Deși încerc să le explic că ele au fost create pentru fotojurnaliști nu pentru artiști, de cele mai multe ori nu găsesc înțelegere. Mai devreme sau mai târziu vor ajunge toți la aceeași concluzie: prime-urile sunt tata lor când vrei să faci fotografie de nuntă de calitate. Știu, zoom-urile sunt rapide, comode, nu necesită două body-uri, dar construcția lor optică nu permite prea multă creativitate.

Am adorat sistemul Canon pentru performanțe: AF foarte versatil cu o muțime de opțiuni și moduri de folosire (nu ai cum să știi la ce mă refer până nu întorci pe toată părțile AF-ul unui 5D mark III), obiective rapide și silențioase și desigur calitatea excepțională a fotografiilor (DR adevărat, sensibilitate ISO calitativă la lumină slabă și claritate).

De ce am încercat să fug nu am scăpat: greutatea echipamentului. Rucsacul meu Lowepro 450AW cântărea 15kg, iar după fiecare nuntă mergeam acasă cu dureri de spate. Foloseam strap dublu cu tocuri de obiective, deci purtam pe mine 10kg constant timp de 10 ore pe zi. Nu am vrut să mă despart de Canon, dar nu am avut încotro. Am chochetat o scurt vreme în paralel cu Canon cu Sony A7II, care deși e un mirrorless FX de mici dimensiuni, obiectivele sunt la fel de mari și grele.

De la Canon la Fujifilm

Pentru mine Fujifilm este o firmă de suflet. Încă de prima dată de cânt am pus mână pe X100-le unui prieten am visat că într-o bună zi o să existe un aparat foto asemănător care să poată fii folosit la evenimente. În 2014 mi-am cumpărat un X100S ca aparat foto “de jucărie” pentru plimbări și concedii. L-am adorat. Încă de mic copil când mă jucam cu Zenit-urile tatălui meu simțeam o plăcere deosebită în a fotografia cu aparat foto de mici dimensiuni. În 2011 mi-am cumparat dintr-un târg de vechituri un Zenit 11 cu obiectiv Helios 58mm f/2 ca să redescopăr emoția developării unui film. Cu X100S am avut același feeling, dar totul era digital.

Un prieten (Toni) din Bistrița care face fotografie mai mult din pasiune mi-a spus folosește Fujifilm x-T1 la evenimente fără nici o problemă. Evident că am fost sceptic, dar am schimbat X100S cu un x-T1 pe care tot de plăcere l-am folosit. Nu aveam obiective Fujifilm, așa că mă jucam cu vechiturile mele cu filet m42. X-T1 ducea mai mult spre Zenit, deci cu mult mai bine.

La finalul lui 2016 am auzit că s-a lansat Fujifilm x-T2 și că mulți fotografi celebri de nuntă din vest au lăsat la o parte DSLR-urile pentru mica bestie mirrorless creată de japonezi. Se pare că în sfârșit a venit ziua când visul meu de a fotografia cu o camera mică cu apect retro se va împlini. Toți prietenii mei fotografi au râs de mine când le-am zis că trec înapoi la DX.

Mi-am zis că dacă au dreptate, atunci am luat o mare țeapă. Așa că nu am vândut nimic de la Canon până când nu mi-am cumpărat un x-T2. Alt prieten (Ioan) dorea să treacă de pe Fujifilm pe Canon, iar pentru mine a fost ocazia perfectă să văd calitatea obiectivelor Fujifilm. Am făcut schimb de aparatură pentru câteva zile cu Ioan. La final i-am zis: “Păstrează 5D mark III-ul, eu păstrez obiectivele”.

Nici că se putea mai bine: în două luni am vândut tot ce aveam de la Canon mai puțin flash-urile pentru că le puteam folosi pe stative cu Fujifilm și transmitere/comandere Yongnuo și am mers all-in pe mirrorless-ul japonezilor. Am cumpărat cel mai mic rucsac de la Lowepro, flash-uri Nissin i40 și 9 acumulatori. Mi-am refăcut tot setup-ul de dinainte, doar că pe Fujifilm: 2 body-uri de x-T2, 23mm f/1.4 (echivalent 35mm), 35mm f/1.4 (echivalent 50mm), 56mm f/1.2 (echivalent 85mm), 60mm f/2.4 macro (echivalent 90mm) și un Samyang 12mm f/2 (echivalent 18mm).

Fujifilm mi-a schimbat viața, modul de gândire și felul în care mă raportez la fotografie.

Trebuie să recunosc că trecerea de la Canon la Fujifilm a fost mult mai grea psihologic decât de la Nikon la Canon. Deși DSLR-ul și mirrorless-ul au multe în comun, sunt tehnologii diferite care necesită o abordare cu totul nouă:
1. Lipsa oglinzii care produce acel sunet specific și mica vibrație din body sunt două lucruri care îți vor lipsi o vreme. E o chestiune de obișnuință, dar o să îți placă.
2. Shutter-ul electronic este o invenție absolut genială. În sfârșit colegii videografi nu o să te mai înjure când vrei să faci o rafală la cununia religioasă. Nu o să mai atragi atenția asupra ta cu sunetul de “mitralieră”, iar în sfârșit poți să ai 14fps fără să dai o căruța de bani pe un DSLR vârf de gamă. 14fps nu e chiar film cursiv, dar un GIF decent tot poți face. Am început să mă obișnuiesc să fac cinemagraph-uri. Poți uita definitiv de Shutter count. În EXIF-ul de la Fujifilm nu vei găsi numărul de cadre. Japonezii se laudă că ține o viață.

3. Am scăpat în sfârșit de durerile de spate și nu mai car zeci de kilograme de echipamente după mine. Dacă acum 4 ani mi-am cumpărat mașină break (Volvo) tocmai din acest motiv, știu clar că următoarea va fi una hatchback că să găsesc mai ușor loc de parcare în orașele aglomerate.
4. Dacă înainte eram cel mai vizibil om de la nuntă, după miri, acum pot să trec foarte ușor neobservat și să fotografiez oamenii așa cum sunt ei, fără să-i intimidez cu o sculă mare și neagră. 🙂
5. Două sloturi pentru carduri SD mă ajută să am back-up fără să mai fiu nevoit să investesc sute de lei în carduri CF. Eu sunt mai paranoic de fel când vine vorba de carduri, însă acum pot să le formatez doar o dată pe lună (8 carduri de 64gb).
6. Deși sunt mare fan Apple, am considerat mereu că produsele lor sunt foarte scumpe și nu merită investiția atâta vreme cât nu produci bani cu ele. Dacă în trecut foloseam doar iMac și MacBook Pro pentru prelucrare, acum am găsit utilitatea unui iPhone și a unui iPad pe care le consideram fițe. Fujifilm are aplicație de mobil care îți permite să vezi și să descarci imediat fotografiile pe care le-ai făcut. Nu mai zic de faptul că pun x-T2 pe trepied (unul mic și ieftin desigur) și cu telefonul îmi fac selfie-uri. HiHi! Nu credeam că poate fi atât de plăcut să prelucrezi pe o tabletă. La evenimente imediat editezi câteva cadre de preview, iar cu Lightroom Mobile totul este sincronizat cu catalogul de pe MacBook. Genial! Să nu uităm de iCloud. Ai toate fotografiile pe toate device-urile. Deși eram hater în trecut cu cei care trăgeau RAW+JPG, Fujifilm a îmbunătățit foarte mult Dynamic Range-ul JPG-urilor. Dacă expui corect, doar te joci la prelucrare.

7. “Ok, ok, dar nu e Full Frame, e APS-C!” Poți uita de asta. Într-adevăr pe vremea lui Nikon D90 era o difereță mare între el și D700, dar totuși să nu uităm că suntem în 2017 și tehnologia a evoluat foarte mult. ISO 6400 pe Fujifilm este utilizabil, dar cu obiective cu f/1.4 si f/1.2 niciodată nu am trecut de ISO 2000. Și ce dacă e un pic de noise la ISO 6400 când vrei să tragi în f/4? Nu o să îl vadă nimeni. Asta e doar obsesia fotografilor. Deci? Argumentul tău este invalid. O să îmi ziceți că nu este blur. Da, este adevărat. Blurul de pe DX la f/1.4, este echivalent cu blurul de pe FX la f/2.2, dar cui îi pasă? Eu încă nu am întâlnit miri care să zică: “Vai, e prea puțin blur”.
8. Cosumă mult curent, ce-i drept! Faci doar 300-400 de cadre cu un acumulator. Nu-i bai! Am 9 bucăți care costă doar 100 de lei fiecare și se încarcă cam într-o oră.
9. Trebuie să știi că autofocusul este absolut genial. Și asta din mai multe motive. În primul rând obiectivele sunt mici și ușoare, iar motorul de AF nu are de mutat sute de grame de sticlă ca și în cazul lui Canon 85mm f/1.2L. În al doilea rând, având un senzor APS-C, câmpul de profuzine este mai mare. Chiar dacă AF nu e cel mai precis din lume, nu se va vedea pe fotografii. Obiectivele de la Fujifilm NU trebuie calibrate niciodată! În al treilea rând x-T2 are un sistem de AF foarte asemănător ca cel de pe 5D mark III: 325 de puncte, 91 în cruce, zonă de 9 puncte cu selecție automată bazată pe contrast, face detection. Dacă pe 5D mark III face minuni, inaginează-ți cum e pe APS-C.
10. Investiția este la jumătate. Trăim în România, iar din păcate oamenii nu s-au obișnuit încă să plătească fotografia la adevărata ei valoare. Deci optimizarea costurilor și amortizarea investiției este foarte importantă, dar în același timp dificilă. Fujifilm rezolvă această problemă. În cazul meu, după ce am vândut toate echipamentele Canon și am cumpărat Fujifilm (majoritatea noi), am rămas cu bani. Wow! Așa ceva mai rar.

Deși x-T2 are dimensiuni reduse, totuși nu e genul de jucărie de luat în concediu, mai ales fără obiective zoom. Așa că aveam nevoie de o săpunieră pentru fotografii random de zi cu zi, care să aibă cât de cât funcții manuale. După ce am citit mai multe review-uri, mulți fotografi care lucrează cu Fujifilm ziceau că ei folosesc x70 ca aparat de jucărie, dar de multe ori trag cu el la nuntă. Am zis că e o prostie, dar l-am cumpărat. Deși îi lipsesc două lucruri esențiale cum ar fi vizorul și posibilitatea de a schimba obiectivele, aceasta jucărie este o mică bestie. Dacă ar avea și cartelă de telefon, ar fi un smartphone cu o cameră foto extrem de performantă. Este genul de aparat foto de plimbare potrivit pentru fotografii profesioniști, dar și cel mai indicat pentru fotografii de Instagram.

Dacă nu te-ai gândit vreodată că poți fotografia o nuntă întreagă cu o săpunieră de 2500 de lei să știi că nici eu. Dar am făcut-o. A fost momentul când m-am trezit la realitate și mi-am dat seama defapt cât a evoluat tehnologia în ultimul timp. Aruncă o privire peste articolul dedicat acestui aparat foto: Cu Fujifilm X70 la nuntă

Fujifilm mi-a schimbat viața prin dimensiunile reduse și managementul mai simplu, mi-a schimbat modul de gândire prin folosirea noilor tehnologii și modul cum mă raportez la fotografie din perspectiva internetului.

Nu regret deloc alegerea făcută și sper că acest articol o să inspire mulți fotografi să treacă la mirrorless și să își simplifice viața! 🙂