ALEXANDRA + PAUL
[RO] Al șaptelea workshop Tell a Story a fost din nou unul foto-video și l-am realizat împreună cu bunul meu prieten Eduard Carp. I-am avut în prim-plan pe Alexandra și Paul care au fost mire și mireasă la nunta noastră regizată în stil Minimalist Luxury. Am dorit să le arătăm cursanților cum lucrăm noi pe teren și cum putem spune povești prin imagini.
Pentru mine a fost o experiență fantastică să lucrez cu profesioniști care și-au făcut treaba până la cel mai mic detaliu.
Au fost două zile de shooting absolut superbe, atât ca lumină cât și ca atmosferă. Dintre toate workshop-urile, cred că acesta a fost cel mai complex ca desfășurare de forțe.
În prima zi după-masă am realizat o ședință foto de acomodare cu a modelelor cu fotografii. Practic am făcut un shooting Love Story (Evening Mood) pe care îl fac în mod normal în dimineața nunții pentru a-i introduce pe miri în atmosferă.
A doua zi, a fost nunta propriu-zisă. De dimineață am surprins cadre cu cei doi într-un superb apartament din Brașov, pentru a simula pregătirile mirilor.
Apoi ne-am mutat la Prestigio Events unde am făcut cadre de making of cu amenajarea decorului, a candy-bar-ului și a meselor.
La ceremonia umanistă care a fost în aer liber am avut noroc de Golden Hour. Vasile Bărbos a știut să ne introducă în atmosfera de sărbătoare, iar mirii și-au spus jurăminte și au făcut schimb de inele. Participanții de la workshop au fost și nuntași, dar și cursanți.
Seara s-a încheiat cu un party adevărat cu muzică live cântată de Trupa Policrom. Am avut dansul mirilor și ne-am distrat și noi puțin alături de ei. Mai mult decât atât, Vasile a făcut un moment special de muzică live unde am simulat dansul miresei cu tatăl ei. Desigur, nu se putea fără shot-uri și cocktail-uri.
Pentru ca totul să fie ca la carte, mirii au tăiat și tortul.
Asta a fost povestea de nuntă pe care am creat-o în cadrul workshop-ului! Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor furnizorilor premium care au dat dovadă de multă pricepere, atenție la detalii și răbdare. Vă mulțumesc enorm de mult!
Locație: Prestigio Events
Apartament: Kanopian Penthouse
Modele: Alexandra și Paul
Wedding Planner: Wedding Details
Rochie: Patricia Bride
Lenjerie: Styleroni
Costum: Artizan
Hair: Adelina Ipati
Make-up: Loredana Tataru
Decor/Flori: Walrose
Candy Bar și tort: Sweet Eden
Open Bar: Shoteria
Papetăria: Literalmente Studio
Ceremonie: Vasile Barbos
Logistică: Blitz Party, Balonescu
Band: Trupa Policrom
Lumini și Ecran LED: Brezing Entertainment, Lucky Wedding
Making of foto: Ionuț Poptelecan, Victor Leontescu, Flo Ivan
Making of video: Adrian Moise
Sponsori: West Buy, Panasonic
Photographer/editor: Iuliu-Paul Pop
Brașov, 29 martie 2022