MAGDA + ALEX
Știm cu toții că nunta este despre iubire și bucurie, dar cu atâtea zâmbete câte am văzut la Magda și Alex nu mă întâlnesc în fiecare zi.
Am mers cu mare drag la nunta lor pentru că am fost cumva parte din familie. Magda mi-a fost colegă de liceu, iar la eveniment m-am întâlnit cu o mulțime de oameni cunoscuți. Nașii Adriana și Adrian au fost și ei colegi de clasă cu noi.
Încă de dimineață de la pregătiri (care au fost acasă la ei) am știut că va fi o zi minunată. Toată lumea era foarte relaxată, nașii au avut glumele la ei, părinții Magdei pe care nu i-am mai văzut de vreo 15 ani m-au tratat ca pe un membru din familie, iar copii prezenți au fost sarea și piperul.
Apoi am mers la biserica Bob (după cum e cunoscută în Cluj) unde am avut parte de încă o porție serioasă de râs. Preotul de acolo, un domn foarte carismatic, a știut cum să destindă atmosfera și să ne facă atenți.
La restaurant am cântat și am dansat alături de trupa Royal Avenue și nu am putut sta prea departe de barul cu produse tradiționale care a fost absolut delicios. Mama Magdei a fost sufletul petrecerii.
Ce mi s-a părut foarte fain e că mirii chiar s-au bucurat sincer de nunta lor. Se vede cât de mult se iubesc și îi apreciez foarte mult pentru că și la finalul zilei încă aveau zâmbete largi pe față.
Casă de piatră dragilor! ❤️
Photographers: Iuliu-Paul Pop
Asistent /editor: Răzvan Drecșan
Wonderland Cluj-Napoca
14.05.2023