Anul acesta am reușit să ajung o zi la Smida Jazz Festival. Deși e destul de aproape de Cluj, programul meu de peste vară nu mi-a permis până acum să mă bucur de mica oază de liniște din Munții Apuseni. Știu că e clieșic deja să spui că ești îndrăgostit de natură și de munte, dar pentru un om care în liceu nu rata nici o tabără de protecția mediului, care participa la o muțime de ecologizări în zonele de munte și pentru care focul de tabără și chitara acustică reprezintă un mic colț de rai, să stau departe de natură e frustrant. Dar cum jobul meu de fotograf mă scoate în weekend-uri pe teren, ratez deseori acțiunile de împădurire sau turele montane cu bicicleta. Așa că e lesne de înțeles de ce mi-am dorit atât de mult să ajung la Smida.

Locația

Smida este o mică localitate din Munții Apuseni, la coada lacului Beliș, la aproximativ 90 de km de Cluj, o zonă care îmi e foarte dragă datorită peisajelor superbe, a liniștii și a potențialului fotografic. Am fost de mai multe ori să fotografiez cupluri, iar dacă ai norocul să nimerești o zi senină de vară, apusul de soare îți va da senzația că lumea se poate termina atunci și nu îți va părea rău. Acest loc este perfect pentru un festival de jazz. Ce poate fi mai plăcut decât un peisaj frumos, aer curat și muzică bună, relaxantă? Ah da! Și fără semnal la telefon.

Check-in

Multă lume a venit la festival cu bicicleta. Am văzut oameni în drum spre festival pedalând la deal cu rucsacii în spate și m-am bucurat să văd cât de perseverinți sunt. Cu siguranță, după câteva ore petrecute pe drum, altcumva te vei bucura de atmosfera de festival. Am văzut inclusiv oameni care aveau legate de bicicletă remorcuțe pentru copii sau animale de companie. Pentru cei care au venit cu mașinile erau parcări special amenajate, iar spre surprinderea mea, deși a plouat cu o noapte înainte, nu erau șanse să rămâi impotmolit în noroi. Locul unde biletele se schimbau în brățări era o șură, iar fetele din staff erau foarte drăguțe și politicoase. Nu s-a stat la coadă prea mult pentru că sistemul era bine pus la punct.

Organizarea

Tot festivalul este gândit la un mic orășel cu de toate. Zona de camping, zona de mâncare, zona de activități (workshop-uri, jam session-uri, recreative, etc.), tururi ghidate (biciclete, caiace) și incusiv discuții pe teme literare și mindfulness. Toate acestea pe lângă scena principală unde performează artiștii și noua scenă secundară. Organizatorii au pus mare accent pe ecologie, motiv pentru care vânzătorii de produse (mâncare, cafea, băuturi) au evitat pe cât posibil plasticul, iar peste tot prin festival colectarea deșeurilor se făcea selectiv. Era și o mică dubiță de la Carpat Energy unde puteai să îți încarci dispozitivele mobile cu energie solară. Un lucru pe care eu personal nu l-am mai întâlnit și la alte festivaluri a fost prezența animalelor de companie. Contrar opiniei publice, cățeii au fost destul de liniștiți și nu au creat probleme. Probabil că și lor le place jazz-ul. Haha!

Muzica

Din păcate nu am asistat decât la un singur concert, însă cât am apucat să văd și să ascult, mi-a plăcut. Jazz-ul e genul de muzică pe care te relaxezi, te lași purtat de val și te bucuri de momentele de libertate pe care ți le oferă. Din acest motiv fiecare festivalier se manifesta în felul lui. Unii urmăreau cu atenție prestația artiștilor, alții ascultau muzica cu ochii închiși, iar alții schițau mișcări pe valurile sunetelor.

Camping

La un astfel de festival pe care inevitabil îl asociezi cu o drumeție la munte, este absolut necesar ca infrastructura de camping să fie una foarte bună. Judecând după câți oameni am văzut în festival și după câte corturi și rulote erau, cred că vreo 70-80% dintre festivalieri au venit cu casa în spinare pentru a bifa un weekend la munte în toată splendoarea lui. Vremea a fost mohorâtă, dar se pare că nimănui nu îi păsa. Deși se anunțau temperaturi de sub 10 grade Celsius noaptea, oameni înarmați cu tot echipamentul necesar au umplut repede spațiul destinat campingului. Erau toalete ecologice și dușuri cu apă caldă și produse de igienă personală de la Nivea.

Alte activități

Ca să nu te plictisești aveai la dispoziție o mulțime de activități. Pe lângă cele din afara festivalului (la care nu am participat), erau o mulțime de workshop-uri, lecturi publice și ateliere de creație. Cei de la Music Hub aveau un mic stand pentru jam session-uri.

Oamenii

Un lucru care mi-a atras atenția în mod deosebit a fost genul de oameni care participă la acest festival. Începând de la bebeluși, copii mici, adolescenți rebeli, tineri căsătoriți și până la persoane de vârsta a doua și a treia. Chiar și localnici am văzut prin festival. Pe de o parte toți acești oameni au în comun gustul pentru muzica jazz, însă pe de altă parte, indiferent de vârstă, faptul că acest festival se organizează în mijlocul naturii, devine un pretext bun pentru a te deconecta de agitația orașului. Mi-a plăcut că oamenii zâmbeau chiar dacă afară era frig, ploaie și ceață și că nimeni nu venise acolo să facă parada modei. Un lucru e clar: frumusețea interioară nu se reflectă prin haine, ci prin bunul simț și respectul reciproc pe care le întâlneai la tot pasul la Smida.

Mâncarea

Zona mea preferată de la orice festival este la food court. Îmi place să încerc diferite preparate culinare realizate pe loc, mai ales de oameni care se plimbă cu rulotele lor și fac asta din pasiune. La Smida am avut de toate: mâncare românească, pește proaspăt din zonă, pizza/paste și multe alte bunătăți.

Concluzie

Smida Jazz este mai mult decât un simplu festival de muzică. E locul unde îți iei familia sau prietenii și te deconectezi timp de 4 zile de tot ce înseamnă agitație urbană. Fiind în vârful Munților Apuseni te poți bucura de peisaje frumoase, de aer curat și poți participa la o mulțime de activități pentru a-ți alimenta latura socială. Muzica bună și lipsa semnalului de telefon fac din acest loc un mic colț de rai care te va face să revi în fiecare an.

În weekend-ul 12-14 aprilie 2019 am fost la Sibiu unde a avut loc una dintre cele mai importante conferințe din domeniul fotografiei de nuntă din România și anume Shootless. Anul acesta a fost o participare mai specială pentru mine, datorită faptului că mi s-a oferit șansa de a fi speaker pentru prima dată. Trebuie să recunosc că am avut puține emoții să vorbesc în fața a 220 de fotografi de nuntă, deși în mod normal sunt obișnuit să vorbesc în public.

Anul trecut în octombrie, Daniel Chindea (unul dintre organizatori) mi-a făcut această invitație și am acceptat fără să clipesc! Cum să refuz eu un loc unde se vorbește? Mi-a plăcut foarte mult ideea și modul de a pune problema al organizatorilor. În mod normal pe scena conferințelor vorbesc fotografi de renume, câștigători de premii internaționale care au multe de împărtășit de experiența lor, însă în acest an la Shootless s-a dorit ca speakerii să fie fotografi buni în plină ascensiune, dar cu o notorietate mai mică, tocmai pentru a fi un exemplu pentru cei prezenți în sală.

Cu Daniel mă cunosc de ceva vreme, am fost și invitatul lui în trei emisiuni de Radio Pătrățele (radio online despre fotografie), iar de fiecare dată a fost impresionat de flow-ul meu verbal, de cât de multe lucruri pot spune într-un timp foarte scurt. Inițial mi-a zis că am la dispoziție o oră și jumătate să vorbesc. Mi-am făcut un plan de idei, am început să lucrez la prezentare, ca să aflu cu două săptămâni înainte că sunt limitat la 60 de minute (să putem vorbi toți). A început panica! Am regândit toată prezentarea, ce să scot, ce să las, astfel încât să le ofer colegilor cât mai multe informații într-un timp foarte scurt.

Iată video-ul oficial al conferinței.

Eu sunt de principiu că pentru a-mi fi mie bine, trebuie să le fie bine și celor din jur. Nu există secrete, mai ales în zilele noastre când ești la doua click-uri distanță de orice informație. De aceea am dorit ca pe scenă să spun lucruri concrete și relevante despre fotografie, astfel încât fiecare participant să preia cel puțin o idee pe care să o aplice și să devină mai bun.

“Storytelling în fotografia de nuntă” am denumit prezentarea mea și am explicat cu date și exemple cum se construiește o poveste. Nunta este un eveniment unic și memorabil și de aceea este necesar un povestitor obiectiv, în persoana fotografului de nuntă, care să documenteze în imagini ziua cea mare.

De multe ori, din dorința de face fotografii frumoase, excepționale și foarte crative, noi ca fotografi, uităm defapt scopul pentru care suntem la nuntă. Ne străduim să avem fotografii spectaculoase și uităm să facem acele imagini simple, clare și curate, care la urma urmei, pentru miri sunt cele mai importante. Timpul trece, oamenii uită detalii din experiențele lor, iar fotografiile au ca scop să reconstruiască acele amintiri. Fiecare om este un povestitor. Unii sunt talentați de ți-e mai mare dragul să îi asculți, alții nu exprimă prea bine ceea ce vor să spună. La fel e și în fotografie. Trebuie să învățăm care sunt punctele cheie ale unei nunți, să creăm un fir epic al acelei zile și să folosim încadrările și compozițiile potrivite astfel încât oricine vede 100 de fotografii dintr-o nuntă să înțeleagă ce s-a întâmplat acolo.

Aici sunt câteva fragmente din prezentarea mea.

Ce s-a întâmplat la Shootless?

Am ajuns la Sibiu joi seara, iar după ce ne-am cazat la hotelul IBIS am ieșit în oraș cu o parte din colegi. De ficare dată când se organizează astfel de conferințe e un motiv bun să socializăm, să discutăm aspecte despre nunți și fotografie și să petrecem timp de calitate cu oamenii care împărtășesc aceeși pasiune cu noi. Și la Shootless a fost la fel.

În prima zi au urcat pe scenă mai mulți speakeri. Daniel Chindea (organizator) ne-a reamintit cât de frumoasă este meseria noastră fiindcă mereu suntem înconjurați de oameni veseli și cât de fascinant e faptul că deși fiecare dintre noi avem o altă rețetă, toate sunt corecte. Apoi a urmat Paul Pădurariu din Iași, care ne-a spus povestea lui de viață și ce l-a determinat să facă fotografie. El este un om foarte vesel, care râde tot timpul și este plăcut de toată lumea. Pe lângă timpul pe care și-l dedică să facă fotografii frumoase, are grijă de familia lui. Marius Stoica din București ne-a arătat cât de mult contează să fim atenți la detalii și cum fotografii banale la prima vedere pot deveni, cu decuparea și prelucrarea potrivită, fotografii care să câștige premii importante. Iar Dumitru Hariuc din Republica Moldova a vorbit despre modul cum trebuie să ne conectăm cu oamenii din fața aparatului foto pentru ca ei să fie relaxați și frumoși în fotografii. Surpriza zilei au fost trei domni, un avocat, un expert contabil și un om de afaceri, care ne-au explicat cu lux de amănunte la ce trebuie să fim atenți, din punct de vedere legal și fiscal, când avem un business de fotografie de nuntă.

A doua zi a început cu mari emoții pentru mine. Nu am dormit prea bine, ingrijorat că nu mă voi putea trezi. Am fost primul speaker, la ora 9:00. Nu mi-am permis să pierd nici un minut, pentru că aveam multe de zis. După micul dejun am pregătit aparatura (laptop, proiector), am îmbrăcat frumosul costum realizat la comandă de Zesso și m-am prezentat în fața oamenilor. Am început la 9:20 deoarece și alți colegi s-au trezit mai greu. Ca să trec peste emoții a spus mici glumițe și am dansat împreună cu oamenii din sală pe Macarena. Am început prezentarea, am arătat fotografii și video-uri pentru a se înțelege mai bine mesajul și am făcut și jocuri interactive. Am gândit prezentarea ca pe o piesă de rock progresiv. Am început lejer cu definiția storytelling-ului, am trecut prin structura unei povești, planurile de încadrare, exemple din cinematografie și fotografii realizate de mine. Mi-a plăcut foarte mult reacția publicului pentru că au fost foarte atenți, au fotografiat slide-urile cu telefonul mobil și au luat notițe. Am fost aplaudat de șapte ori în timpul prezentării, iar la final am primit o mulțime de felicitări. Cel mai fascinant a fost că oamenii au rezonat mult cu ce le-am spus eu, au văzut o nouă perspectivă și le-am deschis mintea pentru a oferi un serviciu mult mai bun clienților lor.

Apoi a urmat Galia Dan cu o poveste de viață incredibilă, despre cum s-a apucat de fotografie la 50 de ani, Dima Vutcariov, videograf din Republica Moldova ne-a vorbit despre relația dintre fotografi și videografi, Alexander Lupașcu a făcut o paralelă între business și pasiune, iar Florin Ștefan a distrus mituri pe care noi fotografii le credem.

Totul s-a terminat într-o atmosferă festivă, fiindcă a fost și o mică competiție pentru fotografi. Oamenii au înscris fotografii de nuntă care au fost premiate. Și party! Organizatorii au închiriat un club, unde ne-am distrat pe cinste, mai mult colegii decît mine, pentru că am fost asaltat de zeci de întrebări și le-am răspuns cu mare drag tuturor!

A fost o experiență încredibilă.

Workshop

Dumincă a fost ziua de workshop-uri. Fiecare speaker a putut să arate unui grup mic de oameni cum lucrează el. Am ales și eu să organizez un mic workshop pentru a arăta ce înseamnă storytelling-ul. Am ales locațiile, modelele, rochie, costum, flori și accesorii pentru a avea un context cât mai aproape de realitatea de la nuntă. Ioana și Andrei, bunii mei prieteni din Sibiu, au fost de acord să pozeze în mire și mireasă. Am organizat un first look, momentul când se întâlnesc cei doi miri, un mic dejun în dimineața nunții și pregătirile mirilor. M-am bucurat să văd că au venit oameni foarte pasionați care au dorit să învețe. Le-am arătat cum se construiește o poveste prin fotografii succesive, cum se filmează în timp ce se fotografiază și cum trebuie să interacționeze cu mirii. Familia Rotund Perfect, Ralu și Flo, au venit de la Cluj pentru a documenta workshop-ul. Aici puteți vedea fotografiile și video-ul realizate: Tell a Story Workshop

Concluzie

Mi-a plăcut mult această experiență și anume de a fi speaker. Pe de o parte m-am bucurat că pot împărtăși cu alți colegi cunoștințele mele, iar pe de alte parte a fost o validare din partea comunității că munca mea de fotograf de nuntă este la un nivel înalt. Le mulțumesc tuturor pentru implicare, organizare și apreciere și mă bucur că am avut încă o dată ocazia de a ne întâlni!

Săptămâna aceasta am fost la Brașov cu Raluca și Florin de la Rotund Perfect pentru a lua parte la workshop-ul de video de nuntă, Harmony, realizat de Eduard Carp. Pentru mine a fost prima experiență de acest fel. Edi mi-a oferit oportunitatea de a documenta fotografic evenimentul lui pentru videografii de nuntă din România. Am avut parte de patru zile memorabile pentru că la conacul Heldsdorf ambianța e foarte faină, iar potențialul fotografic este nelimitat. A fost puțin mai frig decât la Cluj, dar buna dispoziție și glumele au încălzit atmosfera. Mă bucur că am cunoscut oameni faini, distractivi, dar mai ales pentru că am văzut o altă manieră de a filma și realiza un montaj video. L-am cunoscut personal pe Edi doar acum deși îi urmăresc activitatea de multă vreme. Pot spune că este un artist desăvârșit. Mi-am făcut noi prieteni, am realizat multe fotografii și cel mai important, am avut un mic concediu la Brașov, unul dintre orașele mele preferate. Alex de la Bitlighter Moldova a adus multe lămpi cu lumină continuă cu care Edi a făcut magie! Colegul Bogdan de la Damian Films a filmat toată această experientă! Toți a fost foarte de gașcă, iar Rotunzii, ca de obicei, frumoși de mama focului. Sper că ne vom revedea curând!

Fotografiile cu Raluca și Florin: aici

Puteți vedea mai jos câteva fotografii de making of.

Și aici este video-ul realizat de Eduard. Vizionare plăcută! ❤️

După experiența EC am vrut să văd cum este să fii fotograf la UNTOLD. Lucrurile au fost diferte și ar fi foarte multe de povestit, însă ce m-a surprins cel mai tare a fost dimensiunea gigantică a acestui festival. Chiar dacă am fost la toate edițiile, până nu l-am bătut la pas ca și fotograf, nu am știut ce înseamnă! Pentru că mereu alergam după oameni interesanți pe care să îi fotografiez, după două zile de festival am fost epuizant. Așa că în a treia zi, au venit ei la mine! Am pus story-uri pe Instagram, le-am scris bloggerițelor și am așteptat ca oamenii “să vină la poze”! Priviți și voi ce a ieșit!

Anul acesta am vrut să ies puțin din zona de comfort și să fotografiez la un festival de muzică. Pentru că Electric Castle are o atmosferă și o vibrație exact pe gustul meu, m-am gândit că ar fi super fain să surprind oameni care se distrează la pitorescul castel Banffy. Nu am stat pe gânduri, le-am scris un email celor de la EC, le-am spus despre intenția mea și m-au acceptat în echipa de fotografi oficiali.

În fiecare an, când vedeam câte lucrurile fotografiabile sunt la EC, mă uitam cu o mică invidie la colegii fotografi. Acum, mi-am dat seama că un astfel de festival, deși îți oferă mult material fotogenic, este foarte solicitant pentru fotografi. Toată ziua te plimbi, surprinzi oameni, iar seara îți e foarte greu când trebuie să alegi din miile de fotografii, care sunt cele mai reușite.

Am fost și o întâmplare amuzantă, dar tristă oarecum pentru mine. Plouase mult înainte de festival și pământul denivelat era imbibat de apă care baltea. Organizatorii au placat pe jos cu panouri de plastic care aveau mici găuri. Când pășeai pe ele te simțeai ca pe un câmp minat. Dacă nimereai o zonă de pământ mai înaltă era în regulă, însă dacă pășeai pe un panou aflat deasupra unei belți, apa pătrundea prin găuri și te stropea. Erau zone unde apa se ridica prin acele gauri până la aprox. un metru înălțime. Un grup de tineri, patru la număr, se țineau de mână și pășeau atenți, încet, cu grijă, că să nu fie stropiți în drumul lor spre scenă. Aveam apratul foto la mine, însă nu eram pregătit să fotografiez ceva. La un moment dat, într-o zonă, era o balta mare sub panouri. Toți patru au pășit în același timp, iar sub greutatea lor, apa s-ar ridicat din toate părțile la aprox. 2 metri înălțime și i-a udat din cap până în picioare. Ei nu s-a ofticat, ci au râs și faceau haz de necaz. Văzând situația, am mers la ei să îi rog să mai facă asta încă o dată, ca să prind o fotografie faină. Însă nu au vrut! Când eram langa ei, mi-am dat seama de ce. Apa de sub panouri era plină de noroi, iar oamenii arătau ca niște porcusori. Aveau noroi din cap până în picioare

Experiența a fost faină și aș repeta-o oricând. M-am întâlnit cu o mulțime de prieteni, am ascultat muzică bună, mi-am făcut “abonament” la shop-urile de cafea și am fotografiat enorm de mult. Mai jos puteți vedea o mică selecție.