• Home
  • Wedding
  • Family
  • Shootings
  • Events
  • Print
  • Film
  • Blog
  • Learning
  • About Us
  • Contact
  • Home
  • Wedding
  • Family
  • Shootings
  • Events
  • Print
  • Film
  • Blog
  • Learning
  • About Us
  • Contact

CĂTĂ + ALEX

Cea mai relaxantă nuntă de anul acesta a fost la Cătă și la Alex. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată evenimentele care sunt exact pe gustul nostru ajung la noi pe ultima sută de metri. Ca să înțelegeți cât de mult ne-a plăcut la Suceava, vă spun doar atât: într-un loc în care nu am fost niciodată și cu oameni pe care nu-i cunoșteam am reușit să ne simțim ca făcând parte din familie.

Și uitați-vă la fotografiile cu ei. Nici măcar una nu e “serioasă”, ba din contră, sunt foarte “nebune” și în ton cu personalitatea lor. Să nu mai zic de aspectul mirilor, vestimentația și vibe-ul pe care-l transmit.

Totul a fost atipic! Nu am avut obiceiuri, nu a existat un program bătut în cuie, nimeni nu s-a stresat pentru nimic, ci tot ce a contat a fost bucuria acestor oameni de a fi împreună, care în definitiv este esența oricărei nunți.

Încă de când am ajuns la Antique Garden ne-am minunat de frumusețea locației. Nu cred că cei doi miri puteau alege un loc mai potrivit pentru evenimentul lor.

Am fost întâmpinați de familiile lor și am înțeles imediat de ce Cătă și Alex sunt atipici și boemi: pentru că și părinții lor sunt la fel. Am râs, am glumit, am povestit și lucruri serioase, dar ceva a fost cert: acești oameni își iubesc atât de mult copii, încât i-au lăsat să fie așa cum vor ei să fie.

Și vă spun din experiență, că atunci când părinții nu intervin în organizarea nunții și se bucură de eveniment ca oricare dintre invitați, distracția e asigurată.

Am asistat la realizarea decorului, am făcut câteva fotografii “de pregătire a mirilor” total non-conformiste, am făcut cunoștință cu cei doi căței ai mirilor și am cunoscut gașca lor de prieteni care au campat cu cortul și cu van-urile în curtea restaurantului.

Ceremonia a fost în pădure, unde pe lângă invitați am avut și foarte mulți căței în “haine de sărbătoare”.

La petrecere, lucrurile au fost la fel de atipice. Totul a fost în aer liber și nimeni nu s-a stresat că se mai adunau norii din când în când. Am ascultat muzică foarte faină, de la clasicele piese de nuntă de la Bosquito și Zdob și Zdub, trecând prin pisele de dragoste a lui Eros Ramazzotti și a lui Elvis Presley și până la Guns’n’Roses, Queen, Pink Floyd, Metallica s.a.m.d.

Chiar dacă uneori mai cădea curentul și până intra generatorul se oprea muzica, nimănui nu i-a păsat. Oamenii aceștia, la prima, a doua sau a treia tinerețe au rupt ringul de dans pe orice fel de muzică.

Iar la final mirii și-au adus singuri torturile. Cel dulce pentru mireasă, iar cel de shot-uri pentru mire. E suficient să vă uitați la fețele oamenilor ca să vă dați seama cât de fain s-au distrat.

Când s-a terminat totul, a venit Cătă la noi și ne-a spus: “Ne pare rău că v-am pus să munciți, ne-ar fi plăcut să vă distrați cu noi”. Răspunsul meu a fost: “Glumești? Ați fost atât de faini și plini de viață, fără stres și presiune, încât ne-am simțit parte din familia voastră!”

Casă de piatră dragilor! ❤️

Photographer: Iuliu-Paul Pop
Videograf: Răzvan Drecșan

Antique Garden Suceava
23.07.2023

 

Contact:
Telefon: 0743738220
Email: iuliupaulpop@yahoo.com

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in Politica de Cookies. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. Sunt deacord
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT