IUNIE + ALBERTO
La workshop-ul IN Frame pe care l-am organizat la Wild Hills Jucu (jud. Cluj) ne-am dorit pe de o parte să creăm un concept de nuntă în stil italian, iar pe de altă parte am dorit să oferim șansa colegilor fotografi și videografi să-și creeze portofoliu.
Îmi place să organizez astfel de evenimente pentru că pot să împărtășesc din cunoștințele mele și colegilor, iar în același timp pot oferi inspirație viitorilor miri, mai ales că această locație se pretează și pentru nunți în aer liber. Sunt tare încântat de rezultatul fotografic!
Am avut parte de vreme superbă de toamnă, deși în zilele de dinainte a ploua încontinuu. A fost soare toată ziua și am avut parte și de Golden Hour.
Deși conceptul IN Frame se bazează doar pe ședința foto cu mirii, am vrut să adăugăm mai multe contexte de nuntă pentru a fi mai relevant pentru cursanți. Din acest motiv am avut și decor de ceremonie unde Florin Pop a vorbit în limba italiană pentru a păstra tematica, iar spre seară am făcut un dans al mirilor pe muzica live cântată de la Roland Miklos la saxofon.
Totul a mers conform planului până în cel mai mic detaliu. Cristina Pop (wedding planner) a creat tot conceptul și s-a ocupat de organizare și papetărie. Diana de la fLOVErs ne-a adus toată recuzita și s-a ocupat de aranjamentele florale.
Iunie, “mireasa” noastră a avut o rochie de la Salon Fya, iar “mirele” Alberto a purtat un costum de la Artizan.
Dacă peste zi ne-am folosit doar de lumina naturală și ne-am folosit de blendă, după lăsarea serii, la tăierea tortului de la Nadiniere și la dansul mirilor am folosit lumină artificială de la Bitlighter și Nanlite.
Workshop-ul a decurs bine și mă bucur că am cunoscut colegi de breaslă entuziasmați de meseria de fotograf și videograf.
Toată echipa de furnizori a fost “la înălțime” și le mulțumesc foarte mult pentru efort și profesionalism. Și nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor mei Răzvan, Andreea și Mihai pentru tot ajutorul oferit!
Am scris un articol pe blog-ul Tell a Story despre această experiență și am pus și fotografii Behind The Scenes!
Wedding Planner și concept: Cristina Pop
Decor, logistică și flori: fLOVErs
Candybar și tort: Nadiniere
Ceremonie: Florin Pop
Wild Hills Jucu (jud. Cluj)
8.10.2024