[VIDEO] Merită să fotografiezi absolvenți?

Albumele de absolvenți pot fi o sursă de venit excelentă, în special pentru fotografii începători, însă acest domeniu vine și cu multe minusuri. 

În acest material voi discuta despre fotografiile de absolvire, dacă merită sau nu merită, dacă e un business serios, dacă e același lucru cu fotografia de fashion sau dacă pot fi folosite pentru portofoliu. Desigur, așa cum v-am obișnuit, vom discuta și despre multe altele. 

Albumele de absolvenți au scopul de a le aminti absolvenților cum arătau în acei ani în care finalizau studiile, indiferent dacă este vorba despre cele gimnaziale sau cele liceale. Însă, în ultimii ani, acest tip de fotografie a explodat și a devenit unul foarte pompos, iar din punctul meu de vedere nu merită efortul dacă ne referim strict la partea financiară. De ce? Fiindcă toți cei care fac fotografii de absolvire au început să ofere tot mai multe servicii, tot mai complexe, la un preț cât mai mic, ca să nu aibă concurență. Dar, vă dați seama că în acest fel și calitatea este mai mică. 

Merită sau nu merită să faci albume de absolvenți?

La această întrebare, răspunsul este, din păcate, unul singur: depinde de situație

Perspectiva financiară

Până la urmă este un business și toată lumea vrea să câștige niște bănuți, iar albumele de absolvenți merită dacă nu ai alte proiecte din care să câștigi mai mulți bani. 

Dacă faci fotografii de puțin timp și nu ai experiență, e greu să găsești clienți pentru nunți, spre exemplu, și atunci trebuie să alegi ceva simplu, ceva ce nu e unic, ce poți repeta. Dacă nu ies bine pozele, atunci poți să mai încerci. 

Fotografia de absolvire este simplă fiindcă faci portrete clasice și dacă ai și un pic de simț artistic, faci și mai multe lucruri. 

De asemenea, fotografia de absolvire este potrivită la început ca să câștigi niște bănuți, dar nu suficient încât să zici că poți trăi fără probleme un an de zile dacă fotografiezi 10 clase. Fiindcă, la final, după ce tragi linie, vei vedea că nu sunt chiar atât de mulți bani. 

Dacă ești un fotografi profesionist, atunci cu siguranță nu merită din punct de vedere financiar toată bătaia de cap care vine la pachet cu fotografia de absolvire. 

Perspectiva portofoliului

Dacă te gândești că îți vei pune la punct un portofoliu fotografiind băieți și fete de 18-19 ani, că sunt tineri și frumoși, că ei pun poze pe internet și te ajută la partea de promovare, îți recomand să te gândești mai bine. 

Da, s-ar putea ca dintre cei 25-30 de elevi dintr-o clasă să fie 2-3 fete mai fotogenice, care se știu îmbrăca frumos, care nu se machiază strident și cu care poți face fotografii reușite fiindcă le place să pozeze. Desigur, pot fi și băieți care arată bine în costum și cu care poți face fotografii destul de simpatice. Dar e vorba de 2-5 persoane maxim, într-o clasă. Pe restul nu îi interesează pozele. 

Dacă vei merge într-o clasă, vei vedea 3 categorii de oameni:

  • cei care vor să facă poze și sunt entuziasmați;
  • cei care consideră aceste fotografii ceva necesar, le fac, se străduiesc, dar nu au așteptări foarte mari;
  • cei pe care nu îi interesează, care nu vor albume și care vin la ședință pentru că forțați cumva de colegi;

Perspectiva întoarcerii clienților

Cea de-a treia perspectivă este legată de întoarcerea clienților. Merită să faci albume de absolvenți gândindu-te că aceea îți vor fi clienți pe mai departe? 

Dacă faci fotografii absolvenților de clasa a opta, sunt șanse mari ca aceia să te contacteze când au majoratul, apoi sunt șanse mari să te caute și pentru fotografiile de clasa a douăsprezecea. 

De obicei, colegii se despart după clasa a opta. Dar dacă ajung mai mulți în aceeași clasă de liceu, sunt șanse mari să te propună, să încline balanța spre tine și vei ajunge tot tu să le faci pozele la finalizarea liceului. Am avut clienți pe care i-am pozat în clasa a opta, la majorat, în clasa a douăsprezecea, la facultate, apoi și la nuntă. Pot zice că a fost „meniul complet”. Însă aceste cazuri sunt puține. În decursul carierei mele de fotograf de absolvenți (13 ani) am fotografiat câteva sute de elevi. Nu cred că au fost nici 10 cazuri în care să ajung să le fotografiez și nunta.

Așadar, dacă vrei să îți faci o bază de clienți, poate fi o soluție, însă depinde de situație, de vârsta pe care o ai și de câte clase fotografiezi. Cu cât sunt mai multe, cu atât se poate întâmpla să vină mai mulți clienți de-acolo, pentru alte evenimente. 

Dacă începi să fotografiezi în liceu, timp de câțiva ani vor veni diverse evenimente: majorate, banchete, absolviri etc. După 10 ani însă, se vor mai rări pentru că apar ați fotografi mai tineri, mult mai la curent cu realitatea elevilor.

Cum să faci ofertele pentru albumele de absolvenți? 

Cei care lucrați în domeniu, știți despre ce e vorba, însă cei care sunteți la început de drum, ar trebui să știți că pot să apară multe probleme și nimeni nu vă poate preveni. Mie mi-a luat câțiva ani ca să mă prind cum să fac pozele, albumele și cum să pun problema cu copiii, astfel încât să meargă totul ca uns. Căci în momentul în care tu ești nesigur pe tine ca fotograf, copiii profită de tine. Trag pielea de pe tine, că își doresc marea cu sarea, iar dacă tu nu poți livra, se ajunge la animozități. 

După cum ziceam, mi-au trebuit câțiva ani ca să înțeleg cum gândesc copiii, cum să pun problema, cum să le fac albumele și să găsesc o formulă prin care oferta mea să fie concurențială cu restul, dar să nu mă prostituez cu un milion de servicii care nu au legătură cu fotografia. 

Atunci am gândit ca oferta mea să acopere ce e esențial:

  • albumul fizic tip fotocarte;
  • ședință foto de grup (la școală, îmbrăcați în uniformă, cu dirigintele, cu profesorii);
  • o ședință individuală (unde îi fotografiez pe toți, în aceeași zi, aceeași locație);

Asta este tot ce ofer, iar celelalte, precum pozele de diplomă, tablou de pus pe holul școlii, sonete, etc.  sunt opționale și variază de la an la an și de la clasă la clasă. 

Dacă se doresc poze la banchet sau filmare, trebuie să adauge aceste servicii suplimentar. Fiecare elev trebuie să plătească o anumită sumă, din următoarele motive: 

  1. Sunt persoane care nu își doresc să meargă la banchet, și nimeni nu îi poate judeca. Dar din moment ce ei nu doresc, nu are sens să existe în pachetul de bază și fotografii pentru banchet. Cine participă, plătește o taxă în plus.
  2. Se suprapun banchetele de la mai multe școli și nu am cum să mă împart la 5 evenimente în aceeași zi. În acest caz, se plătește în plus și merită căutați alți fotografi, ca să fie câte unul pentru fiecare banchet. 
  3. În ceea ce privește filmarea, nu are sens să fie inclusă în pachetul de bază, deoarece, de-a lungul anilor, am observat că elevii nu o descarcă de pe cloud. Din acest motiv nu are sens să caut un videograf și să-l pun în pachetul de bază. Cine vrea neapărat acest serviciu, trebuie să plătească în plus. 

Structura fluxului de muncă pentru albumele de absolvenți:

1. Prezentarea ofertei

Ca să prezinții oferta, există două variante:

Varianta clasică

Mergi din școală în școală, ceri acordul de la direcțiune să prezinți oferta copiilor. Dezavantajul în această situație este că s-ar putea să te lovești de reticența directorilor sau a profesorilor. 

Sfatul meu este să ai un discurs bine pregătit, care oferă toate detaliile, albume de prezentare, pliante și cărți de vizită. 

Să ții cont că dacă ești într-un oraș mare, intrarea pe această piață este destul de dificilă, deoarece există firme care fac de ani de zile acest lucru. Dar poți opta pentru orașe mai mici din județul tău, unde sunt școli care nu primesc multe oferte. 

Varianta digitală

Dacă alegi această variantă, este nevoie să îți facii o promovare bună pe social media, cu reclame sponsorizate, să postați poze, story-uri, să cauți elevi și să le dai follow. 

Dacă ești la liceu sau abia ai absolvit, roagă-ți prietenii să te recomande. 

2. Contactul reprezentantului clasei

După ce ai ofertat, trebuie să ceri contactul unui reprezentat al clasei, ca după 2-3 săptămâni să suni, să nu uite de tine și să vezi dacă au luat o decizie. 

Ar fi bine să îți faci mică bază de date, unde să aveți toate detaliile despre fiecare clasă. 

3. Semnarea contractelor pentru albumele de absolvenți

Trebuie să faci un contract, iar recomandarea mea este să fie semnat de toți elevii unei clase. De obicei, semnează doar reprezentantul clasei, dar e bine să pregătești o anexă unde să semneze fiecare în parte, ca să știe toți ce scrie în contract și să își asume că au fost de acord cu condițiile. 

Recomand ca în contract să fie menționate și termenele de livrare, datele aproximative de realizate a fotografiilor și detalii despre prelucrarea fotografiilor, ca să nu te asalteze absolvenții cu întrebări. 

4. Fixarea datei

Este important să stabiliți în contract o dată aproximativă pentru realizarea ședinței foto, deoarece copiii se vor gândi că au timp și vor ajunge să facă pozele primăvara. Dar câte weekenduri ai la dispoziție primăvara? 

Atunci stabilește din start. Programează datele ședințelor foto la semnarea contractului. Sigur, le oferi și posibilitatea ca ziua să fie modificată, însă o singură dată, iar acest lucru trebuie menționat în contract. 

Ține cont să faci programările în așa fel încât să ai suficient timp să prelucrezi și să realizezi albumele până termină copiii școala. 

5. Alegerea locației

Treceți în contract și o locație aproximativă, iar apoi să suni să confirmi locația. De preferat este să stabilești cu toți absolvenții un singur loc pentru ședința foto individuală.

6. Editarea fotografiilor

După ce ai făcut pozele urmează partea grea, editarea, deoarece trebuie să alegi ceva care să mulțumească pe toată lumea, să nu fie nici foarte clasic, nici foarte SF sau artsy. Copiii au nevoie de portrete simple.

7. Selectarea fotografiilor pentru album

Aici e puțin complicat, căci dacă le spui să își aleagă două fotografii portret și două landscape, vor alege toate variantele, nu ce ai tu nevoie. Dacă le ceri codul fotografiei, vor greși codurile și va fi haos.

În acest caz, trebuie să găsești o metodă ca să poți corecta din mers.

Eu, spre exemplu, fac un document pe Google Drive cu un tabel, apoi îi rog să-și treacă numele și să scrie ce fotografie doresc pentru album și pentru copertă. 

8. Designul de albume

Odată ce faci design-ul, trebuie să verifici că numele fiecărui elev este scris corect. Pentru verificare, discuți cu reprezentantul clasei, te întâlnești cu el personal, ca să vadă dacă toate numele sunt corecte. Nu trimite nimănui albumul online, fiindcă vor veni valuri de cereri pentru modificări. 

9. Comanda de print pentru albume

Odată ce design-ul a fost finalizat, faci comanda de albume la firma care le printează. Aici sunt mai multe variante, dar cel mai bine este să iei legătura cu astfel de furnizori, să ceri oferte și să vezi care sunt condițiile de colaborare.

10. Predarea albumelor către elevi

Recomandarea mea este să le predai personal elevilor și să le ceri feedback. Dacă există probleme legate de fotografiile care apar în album, de corectitudinea numelor sau aspectul fizic al albumelor, află cine a greșit. Dacă în album nu sunt pozele dorite de un elev, verifică de față cu el tabelul pe care tot el l-a completat. Dacă el a scris greșit codul fotografiilor, tu nu ai nicio vină. La fel, dacă un nume e greșit, vezi cum a fost scris în tabel. Cât despre defectele fizice ale albumelor, află dacă e din cauza furnizorului sau a transportului și stabilește cu elevul dacă trebuie refăcut albumul.

Dacă predai albumele personal și eventualele reclamații sunt soluționate pe loc, eviți neplăcerea de a avea feedback-uri negative. Un lucru pe care l-am învățat e că elevii niciodată nu-și asumă responsabilitatea și pun pe seara fotografului eventualele erori făcute de elev.

De ce te-ar alege pe tine și nu un fotograf care oferă mai multe servicii?

Dacă te gândești că oferi prea puține lucruri în pachetul de bază și elevii vor alege acei fotografi care oferă mai multe, ei bine, aici ai avantajul marketing-ului tău.

Cel care oferă de toate, le oferă, cel mai probabil, pe o sumă de aprox. 300 de lei. Dacă tu ai servicii mai puține, ai și un preț mai mic. Iar în oferta ta poți pune prețul la fiecare serviciu suplimentar. Dacă copiii fac un calcul, prețul este același, însă trebuie să le explici. 

Pentru mai multe povești și exemple despre albumele de absolvenți, te invit să urmărești materialul de pe YouTube.

Îmi puteți urmări activitatea și pe YouTube, Facebook, InstagramPatreon,  Spotify sau Apple Podcasts.


[VIDEO] Se poate trăi din fotografia de nuntă?

Fotografia de nuntă este genul de meserie sezonieră, deoarece nu tot anul sunt nunți din pricina faptului că sunt mai multe posturi într-un an, de exemplu postul Crăciunului sau postul Paștelui. Sezonul de nunți începe undeva în luna aprilie-mai, depinde de când cade postul Paștelui, iar acesta se termină pe la mijlocul lunii Noiembrie, când se intră în postul Crăciunului.

Cu siguranță sunt situații când banii câștigați din fotografia de nuntă pot asigura traiul de zi cu zi, dar mai sunt și alte surse de venit ce țin de fotografie care nu trebuie ignorate.  

Câte nunți poți avea într-un sezon?

În decursul unei veri sunt 30 de sâmbete și 30 de duminici, acestea variază de la an la an în funcție de posturi. Ca să acoperi toate cele 60 de zile disponibile trebuie să ai un preț accesibil pentru majoritatea oamenilor, să ai marketing-ul bine pus la punct și să fii cunoscut. 

Șansele ca toate cele 60 de zile să le ai ocupate sunt foarte mici. Există multe variante de fotografi și videografi de unii miri pot alege. Pentru majoritatea fotografilor cu un preț mediu, numărul de evenimente este undeva la 40 de nunți/an. Pentru cei cu un preț mai mare, numărul de evenimente este de aproximativ 25-30.

Cât poți câștiga din evenimente?

Pentru un fotograf cu preț mediu, este posibil ca numarul de nunți să nu îi acopere necesitățile. De exemplu, daca per eveniment câștigi 800 euro, iar într-un an faci 30 de nunți, câștigul este de 24.000 euro. Aceasta pare o sumă mare, dar când scazi impozitele la stat, scazi și celelalte cheltuieli precum combustibil, mâncare s.a.m.d., la final îți dai seama că nu mai rămâi cu o sumă atât de mare.

În cazul în care rămâi cu 12.000 de euro, împărțit la lunile anului, rămai cu 1.000 euro/luna. Mulți ar spune ca este o suma îndeajuns pentru a trăi bine, dar trebuie să te gândești  să și pui bani deoparte pentru aparatură, pentru “zile negre”  sau pentru orice alte necesități care pot apărea pe parcurs.

Poți distribui evenimentele pe care le ai?

Mai există și varianta agenției, când tu ca fotograf principal poți să ai 30 de nunți, iar la restul de evenimente poți să îți trimiți echipa care este plătită cu un procent prestabilit sau ca un salariu. În acest caz intră foarte multă bătaie de cap deoarece vei răspunde de toate greșelile făcute de echipă, iar uneori, deși din punct de vedere al remunerației veți fi mulțumiți, s-ar putea să te simți copleșit de răspunderea pe care ți-o asumi.

De obicei începătorii în fotografia nuntă, au impresia că fotograful vine, face pozele, le editează și a terminat. Aceștia nu văd restul lucrurilor precum actualizarea site-ului, ofertele, facturile, etc. Este o muncă care nu se vede și de cele mai multe ori este o bătaie de cap ce mănâncă foarte mult timp și energie.

Cine poate trăi din fotografia de nuntă?

Revenind la întrebarea de la început, dacă se poate trăii din fotografia de nuntă, răspunsul este “Da” și “Nu” în același timp. Dacă ești tânăr, nu ai rate, familie, copii sau alte sporsanbilități răspunsul este “Da”. Toți banii rămân ai tăi, poți să trăiești decent, dar nu poți să îți permiți foarte multe lucruri, precum vacanțe exotice.

În caz că ai familie și copii, atunci lucrurile se complică, fiindcă va trebui să lucrezi și în alte domenii ale fotografiei, să iei și alte tipuri de evenimente (botezuri, majorate, aniversări). Poate fi și varianta de a avea un studio pentru fotografie de produs sau de familie care să genereze venituri și în afara sezonului de nunți.

Cum stă treaba cu botezurile și majoratele?

La un botez nu poți cere, în general, suma pe care o ceri la o nuntă. Dacă la o nuntă iei 1000 de euro, cel mai probabil la un botez poți lua maxim jumătate. Dacă botezul are loc într-o zonă în care după biserică se face petrecere la fel de mare ca o nuntă, atunci și onorariul tău este mai mare. Dacă mergi strict la ceremonia religioasă, atunci cu singuranță venitul va fi mai mic.

Un alt tip de eveniment la care poți merge pentru un venit suplimentar, este majoratul. În ultimul timp majoratele se fac la restaurant. Câștigul unui fotograf la un astfel de evenimente este cuprins între 25 de euro si 200-300 de euro. Media este undeva la 100 euro/majorat. În general, la majorate se caută fotografi tineri, pentru că sunt mult mai apropiați ca vârstă de participanți, au același comportament și poate chiar și gusturi muzicale similare.

Ce alte tipuri de nișe mai poți acoperi pentru a-ți completa veniturile?

Petrecerile corporațiilor pot fi iarăși un tip profitabil de evenimente la care poți merge să fotografiezi. Aici nu se ajunge foarte ușor fiindcă în mare parte departamentul care se ocupă de găsirea unui fotograf va apela mereu la cunoscuți. Cel mai simplu mod de a intra în această nișă este să cauți pe cineva care să te recomande, iar după primul eveniment, dacă ți-ai făcut treaba responsabil, vei rămâne fotograful la care vor apela mereu.

Evenimentele culturale precum festivalurile de muzică, festivalurile de teatru sau de film, pot fi o sursă importantă de bani. Dacă sunteți o echipă, atunci puteți oferi un produs complet pe zona aceasta de fotografie sau de video. Am detaliat acest subiect alături de colegii de la Komiti într-un podcast.

O sursă de câștig care nu trebuie ignorată sunt ședințele foto. Acest gen de fotografie se împarte pe mai multe categorii. Pot fi ședințe foto pentru miri, de tip Save the Date sau After Wedding. Pot să fie ședințe pentru absolvenții de liceu sau cei ce termină facultatea sau ședințele sezoniere precum cele de Crăciun.

Despre fotografiile de Crăciun am într-un podcast cu Olga Vușcan.

Fotografia de produs nu implică să ai un neapărat un studio foto. Nu este tot timpul necesar un fundal sau lumini sofisticate. Un setup aproape de cel profesionist poate fi improvizat acasă sau chiar la locația clientului. Pentru firmele mici care produc lucruri handmade și nu au bugetul necesar pentru a-și face fotografiile într-un studio profesioist există alternative mai ieftine pentru a-și realiza conținutul fotografic necesar.

Concluzie

Sper că aceste informații v-au fost de folos. Puteți analiza singuri dacă pentru voi fotografia de nuntă constituie o sursă bună de venit.

Îmi puteți urmări activitatea și pe YouTube, Facebook, InstagramPatreon,  Spotify sau Apple Podcasts.


[VIDEO] Cine alege pozele pentru albumul foto de nuntă?

Atunci când realizăm albumul foto de nuntă există mai multe variante prin care putem alege fotografiile. De-a lungul celor 13 ani de carieră le-am pus pe toate în aplicare și am ajuns la concluzia că toate sunt funcționale. Deoarece nu există o soluție universal valabilă fiecare fotograf o aplică varianta care i se potrivește cel mai bine, atât lui cât mirilor.

Din punctul meu de vedere albumul foto de nuntă nu mai este o necesitate, ci aș îndrăzni să spun că este un produs suplimentar de lux. Dacă în trecut, când se făceau fotografii pe film, singurul mod prin care le puteai vedea era să fie printate pe hârtie și implicit păstrate într-un album foto, în ziua de astăzi ele sunt la un click distanță pe telefon, pe computer, pe cloud sau într-o galerie online. Din acest motiv, faptul că încă printăm fotografii pe hârtie, o facem mai mult de dragul nostalgiei sau de a avea imaginile și în format fizic. Albumele de tip fotocarte pe care le facem cu gândul de a le avea toată viața, au un cost mai ridicat, iar din acest motiv persoanele care le achită trebuie să fie pe deplin mulțumite de aceste produse. 

Poți vedea modele de albume foto pe site-ul meu!

Varianta 1: Fotograful alege imaginile pentru albumul foto. 

Unii fotografi văd albumul de nuntă ca pe cartea lor de vizită. În momentul în care mirii arată albumul foto prietenilor sau rudelor și implicit unor potențiali viitori clienți, fotograful dorește să se asigure că aceștia vor vedea cele mai bune fotografii. Această variantă este una ideală pentru că se scutește foarte mult timp din procesul de realizare al albumului, etapa de selecție fiind mult mai rapidă atunci când o realizează fotograful și nu mirii. Doar că nu tot timpul gusturile celor două părți vor fi identice, iar atunci când se ajunge la o divergență de idei, cel mai probabil mirii vor rămâne cu un gust amar după această experiență. Așa cum povesteam și cu Olga Vușcan în podcastul despre fotografie de familie, odată ce mirii nu sunt încântați de albumul lor, în momentul  prezentării acestuia către alți oameni, ei nu vor mai arăta același entuziasm pe care l-ar fi avut dacă se implicau activ în procesul alegerii fotografiilor. Astfel se ajunge la crearea impresiei privitorilor că mirii nu sunt satisfăcuți de colaborarea pe care au avut-o cu fotograful. 

Pro tip: Dacă din lipsă de timp sau energie mirii lasa selecția fotografiilor exculsiv pe mâinile fotografilor, atunci această variantă este câștigătoare. Altminteri, nu insistați!

Varianta 2: Mirii aleg imaginile pentru albumul foto.

Această variantă este preferată de mine deoarece în ciuda timpului mai îndelungat de selecție a fotografiilor pe care o fac mirii, pot fi sigur că aceștia vor fi satisfăcuți la final. Sincer vă spun că mă lovesc și eu des de situații în care mirii aleg fotografii pe care eu nu le-aș pune în portofoliu, dar la urma urmei pot să accept că gusturile mele sunt diferite de ale lor. Oricât de buni am fi ca fotografi, nu putem lucra mereu la randament maxim și asta din pricina faptului că poate nu ne ajută lumina, decorul și contextul în general. Însă fotografiile făcute, deși prezintă neajunsuri tehnice, ele surprind poate momente drăguțe din parcursul evenimentului și merită integrate în selecția finală, dar poate nu și în album. Astfel trebuie să înțelegem că atât timp cât fotografiile pe care le-au ales miri sunt relevante pentru ei, trebuie să fim și noi împăcați cu munca pe care am prestat-o.

Pro tip: Fotografii aleg imaginile după criterii estetice ce țin de munca noastră (compoziție, lumină, moment, cromatică), însă oamenii din imagini aleg ori emoțional, ori pe în funcție de cum au ieșit ei. Deci este normal să existe diferențe.

Varianta 3: Selecția este făcută împreună de miri și fotograf

O ultimă opțiune ar fi să alegeți voi câteva fotografii pe care le-ați vrea să apară în album, iar restul să le aleagă mirii. Am încercat și varianta de a sta împreună la același computer ca să facem selecția împreună, însă rezultatele nu au fost tocmai cele sperate. Asta deoarece a durat mult prea mult și ne-am pierdut concentrarea pe parcurs.

Pro tip: Oferiți mirilor selecția voastră Best Of și lăsați-i pe ei să adauge preferatele lor.

Prețul unui album de nuntă

Dacă tot suntem la subiectul album foto de nuntă vreau să discutăm și despre prețul acestuia. Când vă recomandați a fi un fotograf profesionist, albumul nu se poate coborî sub nivelul vostru. Acesta fiind un produs de lux, pe lângă faptul că nu trebuie să dezamăgească din punct de vedere al aspectului, el trebuie să reziste testului timpului. Un album foto de calitate, realizat din materiale premium are un cost de producție destul de ridicat. Evident că la acest cost se adaugă și munca fotografului. Recomandarea mea este să vă faceți un calcul în funcție de timpul pe care îl investiți în crearea albumului foto, iar adaosul comercial să-l stabiliți în consecință.

Concluzie

Toate cele trei variante sunt aplicabile și funcționează, în anumite situații. Totul depinde de voi, de miri și de stilul de abordare pe care îl aveți față de clienții voștri. Dacă nu sunteți deciși care variantă vi se potrivește, vă puteți consulta cu mirii și să luați decizia împreună.

Îmi puteți urmări activitatea și pe YouTube, Facebook, InstagramPatreon,  Spotify sau Apple Podcasts.


[VIDEO] 6 Mituri despre fotografie

În acest material de pe blog o să discutăm despre cele mai populare 6 mituri care s-au creat în jurul fotografiei. Ca în oricare alt domeniu, din lipsă de cunoștințe, oamenii și-au format păreri care unori se potrivesc cu realitatea, însă alteori sunt foarte departe de adevăr și devin mituri. Asta nu ar fi neapărat o problemă pentru că mintea noastră are tendința de a umple golurile de informație cu presupuneri, dar atunci când aceste păreri cu informații eronate se transmit din vorbă în vorbă la o masă mare de oameni pot apărea reporecursiuni. Evident nici domeniul fotografiei nu face excepție. 

1. “Dacă aș avea o cameră profesională, aș face poze mai bune.”

Am început cu acest mit pentru că este cel mai răspândit. Încă sunt foarte mulți oameni, inclusiv fotografi care cred în el.  Acest mit are și o explicație logică: în momentul în care vrei un produs de calitate, te aștepți ca el să coste mulți bani și invers, cu cât un aparat foto este mai scump, înseamă că este mai profi și în concluzie înseamnă că face fotografii mai bune. 

Adevărul este că acele funcționalități pe care le are o cameră foto profesională pot duce la rezultate excepționale doar dacă utilizatorul știe să le exploateze la capacitate maximă. Cu alte cuvinte dacă vrei să faci forografii foarte bune, pe lângă o cameră foto bună ai nevoie și de cunoștințe despre încadrare, lumină și cromatică, toate acestea în tandem cu multă creativitate, imaginație și poveste. 

De când majoritatea telefoanelor mobile au camere foto și absolut oricine poate realiza imagini, oamenii au avut tendința de a compara rezultatele obținute ei cu telefonul cu fotografii frumoase pe care le-au văzut pe internet: “Sigur ăla a avut un aparat foto șmecher care nu se compară cu telefonul meu”. Și nu e de mirare că majoritatea crede că această diferență este dată de lipsa unei camere foto profesionale. Mulți oameni chiar nu își dau seama că o fotografie nu se face singură. 

Din punctul meu de vedere se pot obține fotografii bune cu absolut orice device atâta vreme cât pui subiectul într-o compoziție armoniasă, în lumina potrivită și cu o cromatică plăcută. În acest caz o cameră foto mai bună contează aproximativ 20% din rezultatul final. Dacă îmi permiteți comparația, situația este echivalentă cu domeniul auto: fie că ai o mașină de 5000 de euro sau 1 milion de euro, dacă nu ești un șofer priceput nu vei observa o mare diferență între cele 2 mașini, la nivel de condus.

În concluzie, o cameră foto scumpă nu garantează că fotografiile tale vor fi cu mult mai bune decât cele realizate cu o cameră foto mai ieftină. Sincer să fiu, eu sunt mirat de cât de mulți fotografi investesc sume considerabile de bani în camere foto din ce în ce mai performante în speranța că vor face fotografii excepționale, când de fapt ar trebui să aloce o mai mare investiție în educația lor vizuală și în cunoștințe tehnice. Nu zic că nu e important să ai aparatură performantă atunci când ești profesionist, ci că pe lângă treaba asta, ai nevoie și de cunoștințe și creativitate. Deci mit demontat! 

2. “Dacă aș avea locații faine, aș face poze spectaculoase.”

Un alt mit foarte răspândit, mai ales printre fotografii de eveniment este cel legat de locații. Evdent că atunci când mergi într-un loc spectaculos unde peisajul sau deisgnul interior este foarte armonios, cu linii, perspectivă, geometrie și palete cromatice este foarte simplu să realizezi compoziții în care totul să fie fotogenic. 

Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, cred că se poate găsi armonie în absolut orice loc mai mult sau mai puțin frumos, atâta vreme cât ai imaginație și răbdare să găsești unghiul potrivit. Atunci când fotografii de nuntă, spre exemplu, caută surse de inspirație pe internet și găsesc fotografii cu miri în peisaje exotice, lângă clădiri impunătoare sau în restaurante de lux se gândesc: “Dacă aș avea și eu nunți acolo, ce fotografii frumoase aș face, dar în orașul meu mic, nu am unde.” De la acest timp de gândire probabil a pornit și acest mit. Însă vă spun sincer că și eu m-am bătut de problema asta și la fel gândeam și la început. Apoi, o dată cu expriența, indiferent de condițiile în care am fotografiat, am reușit să realizez cel puțin 2-3 imagini decente. Fie că i-am pus pe miri lângă un tufiș sau lângă un perete scorojit și am folosi o focală mai lungă ca să am compoziție mai strânsă sau fie că am folosit o lumină artificială mai puternică pe subiecți ca să pot să închid expunerea și să neutralizez fundalul, m-am descurcat și toată lumea a fost mulțumită de rezultat, inclusiv eu. 

Și dacă vi se pare că eu aș fi o excepție care ar duce la demontarea acestui mit, vă invit să căutați pe internet videouri “behinde the scenes” în care să vedeți mai multe soluții ingenioase găsite de fotografi din toată lumea. De aici rezultă faptul că dacă ai puțină tehnică și inventivitate poți surprinde orice loc banal într-un mod spectaculos. Desigur, aici poate fi și reversul medaliei pentru că atunci când ești un fotograf neexperimentat și cu mai puțină imaginație, poți realiza fotografii slabe chiar și în cele mai fotogenice locuri. Deci mit demontat. 

3. “Eu nu am oameni frumoși și fotogenici”. 

Atunci când clienții ne contactează pentru a le fotografia nunta sau pentru a le face o ședință foto, sunt foarte puține cazurile în care acei oameni sunt fotomodele profesioniste și știu cum să stea la poze sau ce unghiuri îi avantajează mai mult. Este adevărat că pe lângă munca noastră efectivă de fotografi, trebuie să le oferim oamenilor pe de o parte sugestii legate de vestimentație, posing și atitudine, iar pe de altă parte trebuie să îi facem să se simtă confortabili în fața camerei și să fie naturali. 

O personă fotogenică “de la mama natură” are trăsăturile feței și ale corpului în proporții matematice exacte fapt ce îi face să iasă bine în fotografii din aproape orice unghi. Cu alte cuvinte, au caracterele feței simetrice iar corpul este în propoțiile standard, știți voi 90-60-90 etc. Însă și persoanele care nu se consideră fotogenice, au cel puțin un unghi dacă nu mai multe din care dacă sunt fotografiate, ies foarte bine. Pentru a obține fotografii bune cu astfel de persoane, trebuie să avem răbdare și să găsim unghiul și perspectiva care le avantajează. O dată descoperite, nu ne rămâne decât să le recomandăm poziții și să îi inducem în starea de relaxare necesară pentru a le exploata adevăratul potențial fotografic. 

Dacă nu credeți că acest lucru este posibil, căutați pe interent poze cu persoane populare pe Instagram și cum arată ele de fapt în realitate. O să găsiți o mulțime de articole “Instagrm vs reality” și o sa vedeți cum posiginul potrivit și unghiul favorabil pot transforma o persoană banală la prima vedere, într-un super model fără intervenții și artificii în Photoshop. Deci mit demontat.

4. “Fotografii facă o grămadă de bani doar apăsând pe un buton.”

Mitul acesta este întâlnit doar printre oamenii care nu au nico tangență cu fotografia și nu cred că este niciun fotograf care să creadă în el, atâta vreme cât știe câtă muncă este în spatele unei fotografii bune. Majoritatea oamenilor cred că fotografii cer o mulțime de bani doar pentru apăsarea unui buton din cauza primului mit demontat mai devrem conform căruia o cameră mai scumpă face singură poze mai bune. 

S-a discutat mult pe marginea acestui subiect și nu are rost să intru în foarte multe detalii. Însă toți care au avut tangență cu fotografia sau au un prieten fotograf au aflat că pentru a obține fotografii frumoase există o mare inestiție de bani, de timp și energie. 

Dacă ar fi să îi dăm crezare acestui mit, în afara timpului în care fotografii sunt pe teren, în studio sau la eveniment, ar trebui să îi vedem plimbându-se în mașini luxoase, călătorind în țări exotice și fiind înconjurați de tot felul de persoane cu populare. 

Însă adevărul este cu totul altul: pentru a face fotografie la nivel profesional trebuie să investești foarte mulți bani în echimapente (și aici vorbim zeci de mii de euro), trebuie să investești în educație (cursuri, workshop-uri și mii de ore citind cărți și urmărind tutoriale) și nu în ultimul rândă să te ocupi singur de toată partea administraivă a lucrurilor. Pe lângă munca efectivă de a fotografia pe teren și munca de acasă de editare, un fotograf trebuie să se documenteze constant despre lucrurile noi care apar în domeniu, să și îmbunătățească cultura vizuală prin studierea altor fotografii și nu în ultimul rând să își facă promovare. 

Și cum totul este relativ și subiectiv, promovarea pe rețelele sociale consumă foarte mult timp, proiectele gratuite implică o muncă colosală, iar toate târgurile, asociațiile și reclamele sponsorizate necesită bugete destul de mari. 

Ca să rezumăm într-o singură propoziție, “banii ăia grămadă” pe care îi cere un fotograf sunt cheltuiți sau investiți în diverse lucruri care asigură continuitatea meseriei lui. Deci mit demontat.

5. “Fotografii au o grămadă de timp liber și lucrează doar când vor!”

Am avut de atât de multe ori treaba asta încât mi-aș dori să fac schimb de job măcar o zi cu o persoană care afirmă acest lucru ca să îi confirm că adevărul este exact invers. Fotografii nu au deloc timp liber. Pare greu de crezut? Iată și explicația.

Atunci când lucrezi într-un domeniu creativ cum este și fotografia este imposibil să ai un program de 8 ore de muncă pe zi. Sunt zile când poate stai la un eveniment sau la o ședință foto 10, 15 sau poate chiar 20 de ore și sunt zile când trebuie să termini urgent o editare și te prinde răsăritul la birou. Pe lângă asta ai foarte multe deplasări care reprezintă timpi morți, pierzi multe ore în discuții cu clienții în care faci consultanță, le prezinți oferte și faci modificări ale materialelor, neprevăzute inițial. Iar în restul timpului care îți mai rămâne, chiar dacă nu muncești efectiv, este imposibil să te deconectezi de la fotografie. Spre exemplu: când mergi în concediu sau când te întâlnești cu familia faci fotografii care și acelea trebuie editate, când îți bei cafeaua te mai uiți la un vlog sau la un tutorial, iar seara înainte de culcare poate mai arunci un ochi pe Instagram sau Pinterest ca să salvezi fotografii pentru inspirație. Ca să nu mai vorbesc de cât timp pierzi zilnic pe social media ca să postezi fotografii și story-uri și să interacționezi cu oamenii care te urmăresc ca să faci engagement. 

Și probabil o să ziceți: “Da, dar tot poți să îți iei câte zile libere vrei, când vrei!”. Asta e adevărat, se poate, dar vă zic din experiență: atunci când te decizi că vrei o zi liberă doar pentru tine, poate te uiți la un film cu un ochi fotografic și studiezi fără să vrei compoziția, poate îți apare în feed-ul de pe Facebook un articol care îți trezește curiozitatea și vrei să faci mai mult research sau poate te contactează un client care are nevoie urgent de serviciile tale și nu îl poți refuza pentru că poate e un proiect care îți convine financiar. 

Deci mit demontat. Când ești fotograf, non-stop ai activitate care are mai mult sau mai puțin tangeță cu job-ul tău.

6. “Fotografii sunt populari și au succes la fete”

Acest mit este parțial adevărat și o să vă explic și de ce! Ca fotograf, atunci când interacționezi cu mulți oameni pe care nu îi cunoști, scopul tău este să-i faci pe toți să se simtă bine în preajma ta astfel încât să iasă bine în fotografii. Pentru acest lucru trebuie să fii o persoană sociabilă cu toată lumea, trebuie să ai talentul vorbirii ca să te mulezi în orice context și trebuie să le dai impresia celor din jur că ești stăpân pe situație. Dacă reușești să faci toate aceste lucruri, majoritatea oamenilor o să te placă, iar dacă și fotografiile tale vor fi apreciate, atunci toată lumea o să te recomande și astfel îți crește popularitatea. 

Același fenomen se întâmplă și în cazul fetelor frumoase pe care le întâlnești la evenimente sau la ședințele foto. Adevărul este că multă lume confundă politețea cu flirtul. Dacă te străduiești să faci o persoană să se simtă confortabil cu tine pentru că asta implică job-ul de fotograf, există șanse foarte mari ca acea persoană să te placă și să interpreteze greșit acțiunile tale. 

Deci mit parțial confirmat pentru că nu este o situație universal valabilă. Sunt cazuri când fotografii nu sunt atât de sociabili și atunci nu se vor bucura de același succes și desigur, sunt fotografi care nu vor da curs avansurilor făcute de domnișoarele care au interpretat greșit politețea lor.

Concluzie

Acestea sunt cele 6 mituri care circulă prin viu grai despre fotografie și fotografi. Desigur, sunt mult mai multe mituri ce țin efectiv pe partea tehnică a fotografiei și care sunt populare printre fotografi, dar dacă sunteți curioși, lăsați un comentariu și o să fac un video separat despre asta. Mic spoiler: am identificat vreo 20 de mituri pe acest subiect!

Îmi puteți urmări activitatea și pe YouTube, Facebook, InstagramPatreon,  Spotify sau Apple Podcasts.


[VIDEO] Cum cerem o ofertă foto pentru nuntă?

Pregătirile pentru o nuntă sunt un moment special în viața fiecărui cuplu, iar documentarea și selectarea serviciilor potrivite pot face diferența dintre o experiență memorabilă și una nesatisfăcătoare.

Atunci când vine vorba de alegerea unui fotograf pentru nunta voastră, cererea de ofertă foto devine un pas crucial în procesul de selecție. Este important să nu subestimați acest pas, deoarece detaliile incluse în cererea voastră vor influența oferta primită și, în cele din urmă, serviciul pe care îl veți primi în ziua cea mare.

Și când spun “vor influența” mă refer la faptul că dacă veți oferi cât mai multe detalii despre voi, despre ce vă doriți și despre nunta voastră, discuția cu fotograful va decurge foarte cursiv, veți economisi timp și veți primi o ofertă personalizată pe nevoile voastre.

Iată câteva sfaturi privind modul corect de a solicita o ofertă foto de nuntă:

Începeți cu forma de adresare și numele voastre

Fiecare comunicare ar trebui să înceapă cu o notă de politețe, fie ca este vorba despre redactarea unui email sau a unui mesaj pe rețelele de socializare.

De exemplu, scrieți “Bună ziua, suntem Andreea și Mihai și ne dorim să solicităm o ofertă foto…” pentru a stabili o conexiune personală cu fotograful.

Menționați data, locul și un program aproximativ

Data și locația nunții voastre sunt detalii cruciale, iar un program orientativ (cel puțin ora de începere și ora de finalizare) este foarte important. Aceste informații ajută fotograful să verifice disponibilitatea lui în ziua respectivă și să calculeze timpul de deplasare necesar.

Chiar dacă fotograful ar fi disponibil pe data solicitată de voi, s-ar putea ca în ziua de dinainte sau în cea de după să mai aibă un eveniment. Din acest motiv, dacă este prea departe de voi și nu are timp fizic să ajungă și să se și odihnească, atunci nu vă poate onora cu prezența.

Uneori, fotograful poate ajusta acea ofertă foto în funcție de locația evenimentului, așa că oferiți detalii despre restaurantul de nuntă sau cel puțin orașul în care va avea loc evenimentul. Acest lucru se întâmplă pentru că una e să fotografiezi o nuntă la tine în oraș și să fii pe teren o zi și alta e să mergi la 500km depărtare de casă și să pierzi în total trei zile (două fiind pe drum). Onorariul nu va fi același.

Precizați ce doriți când cereți o ofertă foto

Un alt aspect important este să specificați exact ce doriți în oferta de nuntă. Doriți doar servicii de fotografie, servicii de foto-video sau doar video? Detalierea acestor preferințe va ajuta fotograful să vă ofere o ofertă personalizată sau, după caz, să vă redirecționeze spre alți parteneri sau colaboratori.

Dacă spre exemplu doriți servicii foto-video, s-ar putea ca prețul pachetului total să fie unul mai bun, față de cât ar costa în mod normal fiecare serviciu în parte. Sau dacă vă doriți doar unul dintre servicii trebuie să menționați de la început pentru că sunt unele echipe care lucrează doar împreună și oferă doar pachete foto-video.

Oferiți detalii suplimentare dacă sunt relevante pentru o ofertă foto

Există situații în care nunta voastră poate implica evenimente suplimentare, precum o ședință foto Save The Date sau After Wedding, iar în unele situații cununia civilă are loc într-o altă zi. Este esențial să menționați astfel de cerințe sau detalii în cererea voastră de ofertă foto. Astfel, fotograful poate lua în considerare toate aspectele și să vă ofere o ofertă corespunzătoare.

Legat de aceste ședințe foto, e bine de specificat și perioada în care doriți să le faceți. Dacă nunta va fi anul viitor în luna august, poate voi doriți un Save The Date anul acesta în octombrie cu frumoasele culori de toamnă, iar atunci fotograful trebuie să verifice dacă are zile libere în acea lună. Sau poate doriți să faceți ședința After Wedding imediat după nuntă (că poate plecați în luna de miere) și din nou trebuie consultată agenda.

La cununiile civile care au loc în alte zile, nu e deloc simplu de ales o dată din calendar. Dacă doriți să o faceți în alt weekend, cu poate o lună înainte de nuntă, sunt șanse de aproape 100% ca acel fotograf să fie deja ocupat cu alt eveniment. De aceea e bine să specificați perioada când doriți cununia civilă, pentru a putea stabili o dată fixă de comun acord.

Spuneți dacă doriți anumite servicii sau produse specifice

Dacă doriți servicii suplimentare, cum ar fi albume foto, fotografii suplimentare sau alte servicii personalizate, specificați-le în cerere. Sunt fotografi care nu oferă parte de print și atunci trebuie să vă reorientați. Sau poate sunt fotografi care oferă discount la mai multe albume foto comandate.

Spuneți de unde ați auzit de acel fotograf

Nu în ultimul rând, menționați sursa contactului cu fotograful. De exemplu, menționați că ați aflat de el de pe rețelele de socializare, Google sau dintr-o recomandare. Acest detaliu poate ajuta fotograful să înțeleagă mai bine care sunt canalele pe care trebuie să se promoveze. De asemenea, sunt unii fotografi care oferă discount-uri cuplurilor venite prin recomandare de la alți foști clienți de-ai lui. Profitați de treaba asta dacă există posibilitatea.

Concluzie

Amintiți-vă că relația dintre cuplu și fotograf este deosebit de importantă în cadrul unei nunti. O comunicare bună și înțelegerea reciprocă pot face diferența dintre fotografii simple și amintiri de neuitat.

Prin urmare, scrierea unei cereri de ofertă atent formulate, redactată corect și din punct de vedere gramatical, vizual, poate fi primul pas către crearea acestei conexiuni speciale cu fotograful vostru de nuntă. Astfel, veți putea planifica o nuntă minunată și veți avea amintiri de neprețuit pentru tot restul vieții voastre.

Îmi puteți urmări activitatea și pe YouTube, Facebook, InstagramPatreon,  Spotify sau Apple Podcasts.


[VIDEO] 13 Instagram tips pentru fotografi

În acest material de pe blog o să discutăm despre câteva tehnici prin care noi, fotografii, putem să ne construim o comunitate activă pe Instagram astfel încât algoritmul acestei platforme să ne propulseze spre clienții pe care îi dorim.

Multă lume este frustrată că cei de la Instagram își schimbă constant algoritmul, iar fotografiile, video-urile și story-urile nu mai ajung la toți cei care au dat “Follow”. Cu alte cuvinte, unor utilizatori le-a scăzut reach-ul (adică câți oameni văd postările) și o dată cu el s-a dus în jos și engagementul (adică câți oameni au dat “Like”). Știu, e frustrat să știi că ai 15.000 de urmăritori, iar postările tale să nu depășească 200-300 de Like-uri. Dar asta se poate schimba!

Cum funcționează algoritmul?

Instagram a început ca o platformă care promova imagini frumoase și de calitate, un loc unde să găsești inspirație după cuvinte chiei sau etichete denumite hashtag-uri. Dar o dată ce a fost cumpărată de Facebook, această platformă a făcut încet tranziția spre o rețea socială. Nu a renunțat la conținutul de calitate, ci a venit cu funcționalități noi care să îi facă pe oameni să petreacă cât mai mult timp, “socializând”. Și cum concurența a venit tare din spate cu tot felul de lucruri invotative, ca să nu piardă teren, Instagram a “împrumutat” acele funcționalități care de multe ori ne mănâncă nouă, cei care suntem creatori de conținut, o mulțime de timp. Astfel a luat de la YouTube posibilitatea de a adăgua video-uri mai lungi de un minut prin crearea IGTV-ului, a preluat de la Snapchat funcția de “story” a cărei conținut care dispare în 24 de ani, a introdus reel-urile ca să facă concurența la TikTok-ului, s.a.m.d.

Poate că vi se pare că Instagram-ul arată ca o struțo-cămilă sau ca o șaorma cu de toate, însă toate aceste lucruri au devenit necesare pentru că ele înseamnă bani. Ca orice business care oferă servicii gratuite pentru utilizatori, Instagram se susține din reclame sponsorizate. Adică dacă tu vrei să îți faci reclamă, sari cu banu’ și Instagram promite că le va arăta conținutul tău la cât mai mulți oameni care ar putea fi interesați de el. Cu cât dai mai mult, cu atât vă apărea la mai muți oameni în News Feed. Ca să te convingă pe tine să plătești în continuare din ce în ce mai mult, Instagram are nevoie de oameni care să stea cât mai mult timp pe platforma lor. Și aici apare problema. Atât vreme cât tinerii comunică prin mesaje vizuale pe Snapchat sau pierd ore în șir uitându-se la video-uri amuzante pe TikTok sau atâta timp cât tu te uiți la video-uri pe YouTube și la poze de inspirație pe Pinterest, ce să mai și faci pe Instagram? Pentru ca platforma să nu intre într-o zonă de irelevanță și să piardă utilizatori, au introdus toate aceste funcții și au tot modificat algoritmul astfel încât să afișeze doar conținutul relevat.

Și asta este ceea ce trebuie voi să rețineți! La câte milioane de utilizatori sunt pe Instagram și la cât de mult content mai mult sau mai puțin calitativ se postează, dacă tu în feed ai vedea foarte multe lucruri care nu te interesează, vei intra din ce în ce mai puțin pe platformă, până când îți vei închide contul. Ca să evite acest lucru, algoritmul Instagram face o analiză a comportamentului utilizatorilor pe contul tău. Există în baza lor de date statistici despre cât timp petrec oamenii pe o fotografie, la câte story-uri se uită și dacă dau reacții sau răspund la poll-uri, câte secunde vizualizează un video s.a.m.d. Inclusiv se cuantifică dacă dau “Like”, dacă scriu comentarii, dacă salvează sau dacă distrbuie conținutul. Toate aceste acțiuni fac parte din mare familie a engagement-ului, iar cu cât utilizatorii petrec mai mult timp pe contul tău, cu atât vei fi propulast mai sus. 

Dacă Instagram te percepe ca un creator de conținut important pentru ei, care reușește să țină oamenii pe platformă, atunci te va încuraja printr-un reach mai mare care atrage și engagement mai mare, astfel încât să te motiveze să creezi tot mai mult. Dacă o să faci asta și vrei să o faci, atunci oamenii care te urmăresc și petrec mult timp pe Instagram, vor vedea din ce în ce mai multe reclame. Și asta aduce bani la Instagram.

Acum că am clarificat cum stă treaba și care e principiul de funcționare, hai să vedem ce aveți de făcut. 

Țineți minte, orice acțiune pe care o faceți, trebuie să țină utilizatorul cât mai mult timp pe contul vostru, astfel încât algoritmul Instagram să vă propulseze cât mai sus.

1. Postările de tip carousel

Atunci când postați o fotografie pe feed-ul de Instagram, dacă nu este una foarte spectaculoasă sau cel puțin nu este interesantă pentru urmăritorii voștrii există șanse foarte mari ca oamenii să dea scroll mai departe și să o ignore. În cel mai fericit caz, poate dau un “Like”, dar în oricare dintre cele 2 situații, ei petrec o secundă sau mai puțin pe postarea voastră. Acest lucru va fi memorat de algoritm, iar cu cât sunt mai mulți oameni care ignoră conținutul în primele minute de când a fost postat, cu atât reach-ul va fi mai mic. Cu alte cuvinte, dacă fotografia ta nu atrage atenția și oamenii nu petrec timp pe ea, Instagram o va considera irelevantă și în consecință nu o va mai arăta și la alți oameni. 

Ca să evitați acest lucru încercați să publicați o serie de imagini într-o postare de tip carousel. Limita este de 10 imagini! Cu cât puneți mai multe, cu atâta oamenii vor petrece mai mult timp pe postare. Dacă prima imagine atrage atenția și utilizatorii sunt curioși să vadă mai mult și tot dau swipe left până la ultima imagine, preț de 3, 5, poate 10 secunde, algoritmul va considera postarea voastră relevantă.

2. Mai multe postări de tip Portrait

Dacă doriți să atrageți atenția utilizatorilor atunci când dau scroll în feed este important că ei să vă fotografiile voastre cât mai mari posibil. Pe Instagram se pot posta imagini atât în format portrait cât și landscape, însă având în vedere că cele în format 4×5 ocupă 1350px pe verticală (adică aproape tot ecranul telefonului care are de obicei 1920px), vor fi mult mai vizibile în news feed decât cele în format 2×3 care ocupă doar 566px pe verticală. Deci, pentru ca o postare carousel de care am vorbit mai devreme să atragă atenția, este important ca prima imagine să fie interesantă și desigur cât mai vizibilă.

3. Un feed bine organizat

Feed de pe profilul vostru de Instagram conține imaginile postate de voi. Ele sunt aranjate sub formă de grid de imagini pătrate. Fie că postați fotografii landscape sau portrait, în feed ele vor fi pătrate. De aceea trebuie să fiți foarte atenți când postați o imagine nouă: Ea trebuie să arate bine atât pe news feed-ul ultilizatorilor cât și pe feed de pe contul vostru. Cu alte cuvinte, subiectul ar trebui să fie centrat pe mjilocul imagini. În cazul fotografiilor în format portret, trebuie să aveți suficient spațiu deasupra capului persoanei din imagine, pentru ca atunci când ea va fi tăiată în format pătrat, să nu se strice compoziția. În cazul fotografiilor landscape, dacă subiect este pe maginea cadrului, atunci el nu se va vedea în format pătrat. Dacă faceți treaba asta, atunci o să atrageți atât utilizatori noi, cât și engagement.

Hai să vă explic. Atunci când fotografia voastră apare pe News feed-ul ultilizatorilor, pe hashtag-uri sau în Explore și este o imagine interesantă, oamenii vor fi curioși să vadă ce postări mai aveți. Dacă ajung pe contul vostru și dau un scroll ca să vadă ce aveți pe feed, dacă toate acele thumbnail-uri, adică imaginile mici pătrate, au subiectul centrat pe mijloc, există șanse mari să dea click pe el și să vadă imaginea mare. Dacă feed-ul are o cromatică unitară sau ordinea fotografiilor este una armonioasă și plăcută, oamenii vor da un “follow” pentru că le place conținutul vostru. Dacă petrec cât mai mult timp uitându-se la cât mai multe imagini care le atrag atenția, atunci treaba asta să cuantifică în engagement.

4. Descrieri interesante la fotografii

Ca să îți țineți pe oameni cât mai mult pe postarea voastră trebuie să le dați să facă o acțiune, cum ar fi să citească un text. Dacă scrieți un text interesant care să fie relevant pentru fotografie, oamenii vor petrece mai mult de 3 secunde pe postarea voastră și asta înseamnă engagement. Dacă spre exemplu postați o fotografie cu miri într-un peisaj frumos, puteți începe prin a spune cine sunt, cum îi cheama, unde ați făcut fotografia, cum v-ați simțit cu ei, ce echipamente ați folosit, de la cine a fost cumprată rochia sau costumul s.a.m.d. 

Dacă fotografia voastră oprește oamenii din scroll și este suficient de interesantă încât să se uite și la discriere ca să afle mai multe detalii, ar fi păcat să nu scrieți nimic în acolo. Chiar dacă le-ați furat un “Like” pentru imagine, nu este suficient. Cu cât sunt mai mulți oameni care petrec timp citind descrierea, cu atât algoritmul Instagram o va arăta și la mai mulți utilizatori în Explore și puteți atrage urmăritori noi.

Chiar dacă poate nu aveți talent la scris, improvizați! Spuneți cum a fost vremea, cât a durat drumul până la locație, prin ce peripeții ați trecut, despre ce ați povestit cu mirii, de cât timp sunt împreună s.a.m.d. Folosiți-vă imaginația și scrieți absolut orice vă trece prin cap. Ca la examene. E mai bine să scrii orice, decât să nu scrii nimic.

În plus de asta, prin text îi puneți pe oameni să comenteze la fotografii, iar asta îi va face să petreacă destul de mult timp pe postarea voastră. Puteți să-i intrebați ce părere au despre imagini, dacă sunt frumoși mirii, dacă preferă imagini alb-negru sau color și multe alte astfel de lucruri. Important e să scrie mai mult de 5 cuvinte pentru ca algoritmul să ia în considerare acele comentarii ca engagement.

5. Folosiți Hashtag-uri

Hashtag-urile sunt de fapt etichete care descriu ce se află în fotografie. Ele se folosesc pentru ca postarea voastră să fie mai ușor de găsit de oamenii care caută ceva anume. Dacă spre exemplu aveți o fotografie cu o mireasă și folosiți hashtag-urile #wedding, #bride și #whitedress există șanse mari ca viitoare mirese care caută inspirație folosind aceste cuvinte cheie să ajungă la fotografiile voastre.

Desigur, în ultima vreme e o întreagă filosofie despre cum funcționează hashtag-urile și nu are rost să intru în detalii. Ce e important de reținut e că atunci când scrieți hashtag-urile, trebuie să alegeți unele generale care au multe postări și unele de nivel mediu. Niciodată cele cu vizualizări puține care sunt foarte specifice. Spre exemplu #wedding are 197 de milioane de postări, ceea ce înseamnă că este un hashtag foarte popular. Dacă fotografia voastră este spectaculoasă și are engagement, va ajunge în top pe acest hashtag și va fi văzută de foarte mulți oameni. Însă dacă nu e chiar atât de bună, se va pierde printre acele milioane de postări. Aici vă salvează hastag-urile precum #whitedresses care are 131 de mii de postări sau altele similare, unde este mai ușor să ajungeți în top. Dar dezavantajul e că oamenii vor căuta mai puțin postări cu acest hashtag. Dacă folosiți unele foarte specifice care au doar 1000 de postări spre exemplu, foarte greu va ajunge cineva la voi, pentru că nu este interes.

Nu pot să vă zic exact câte hashtag-uri sunt recomandate să puneți că să aveți rezultate, pentru că părerile sunt împărțite, însă din cele 30 care reprezintă maximul, încercați să puneți 20, care să fie și populare și de nivel mediu, ca să împușcați mai mulți iepuri dintr-un foc.

6. Fiți naturali și adăugați personalitate postărilor voastre

Fiind o rețea socială, oamenii nu sunt interesați de brand-uri care să le bage pe gât produse pe care să le cumpere. Atunci când aveți un business de fotografie este important ca să le arătați constant cine sunt oamenii din spatele brand-ului. Dacă postați doar poze de nuntă și în descriere le spuneți oamenilor că pentru o ofertă de preț să trimită un mesaj privat, ei se vor plictisi repede și vor avea constant ideea că vreți să le vindeți ceva.

Ca să evitați acest lucru adăugați o notă personală postărilor voastre. Puteți fotografii cu voi pe feed sau pe story, puteți cadre de making of, puteți imagini cu animalele de companie s.a.m.d. Adăugați descrieri care să conțină păreri personale, povestiți întâmplări amuzate pe story și multe alte lucruri care țin de personalitatea voastră. 

Oamenii vor să vadă latura umană a unui brand sau a unui fotograf. Dacă îmbinați viața personală cu cea profesională, oamenii vă vor urmări în continuare și nu vor mai avea senzația că vreți să le vindeți ceva. Vor aprecia sinceritatea și autoironia în aceeași proporție în care vă vor aprecia talentul fotografic.

7. Distribuți postările voastre pe story

Pentru ca o postare să aibă succes și să îi crească reach-ul, este important ca ea să adune cât mai multe “Like”-uri, comentarii și distribuiri în prima oră de când a fost postată. Pentru asta trebuie să faceți orice ca ea să fie văzută de cât mai mulți oameni într-un timp scurt. Având în vedere că unii utilizatori preferă să dea scroll pe news feed, iar alții preferă să se uite la story-uri, este bine să distribuiți postarea și pe story. Dacă scrieți și o mică descriere, de exemplu: “vezi ultima mea postare!” sau “ce părere ai de această serie de fotografii?” o să le treziți curiozitatea oamenilor. Puteți folosi stickere precum “New Post” prin care să acoperiți parțial imaginea astfel încât curiozitatea să fie și mai mare.

8. Răspundeți la comentarii

Știu că poate sună puțin absurd, dar este foarte important să răspundeți la comentarii. Ați zice că e la mintea cocoșului, însă sunt foarte mulți oameni care nu o fac. Cu cât este mai multă activitate pe postare, știți voi, cu atât mai mult engagement mai înregistra algoritmul. Dacă oamenii vă zic spre exemplu “Wow! Foarte frumoasă fotografie!”, pe lângă “Mulțumesc!” trebuie să îi provocați să dea încă un comentariu. Puteți încerca să le mai puneți  încă o întrebare, spre exemplu “Ce crezi că aș putea îmbunătăți la această imagine?” Sau “Care este preferata ta din această serie?”. Astfel ei se vor uita încă o dată la imagini, vor sta mai mult timp pe ele și asta înseamnă engagement. 

Iar dacă încingeți discuții în comentarii, o să propulsați postarea din ce în ce mai sus. Țineți minte, este rețea socială unde oamenii trebuie să interacționeze. Iar în plus, cu un drum, le arătați utilizatorilor că părerea lor contează și asta va ține comunitatea activă în jurul contului vostru.

9. Ștergeți utilizatorii fake din lista celor care vă urmăresc.

Știu că asta poate fi dureros, “Cum adică să îmi șterg din followeri? M-am chinut mult timp să îmi cresc numărul!” însă vă zic sincer că pe lângă faptul că nu vă ajută la nimic, algoritmul o să vă trimită contul la capătul news feed-ului. 

Și probabil vă întrebați “De ce!” Pentru ca Instagram să vă perceapă că niște creatori de conținut care le țin oamenii pe platformă, trebuie să aveți un procent de conversie destul de mare. Dacă el este cuprins între 7% și 10% atunci sunteți pe drumul cel bun. Iar dacă el depășește 12% sau 15% vă puteți consindera norocoși. Dacă nu ați înțeles care e treaba cu cifrele acestea, pe românește, dacă numărul celor care vă dau Like-uri constant la postări este 10% din numărul total de followeri, atunci este perfect. Spre exemplu, dacă aveți 10.000 de urmăritori și primiți constant între 700 și 1000-1200 de Like-uri la o postare, înseamnă că aveți mulți utilizatori reali care interacționează cu fotografiile voastre. Deci procent de conversie este de 7-12%. Dacă aveți 10.000 de followeri și vă chinuiți să adunați 300 de Like-uri, adică un procent de conversie de 3%, atunci înseamnă că ori aveți multe conturi fake care vă urmăresc, ori oamenilor nu le place ceea ce postați.

Ca să verificați acest lucru, intrați pe lista de followeri și analizați cine sunt acei utilizatori. Dacă aveți conturi cu nume ciudate sau care conțin multe cifre și nu au fotografie de profil, sunt mari șanse să fie fake. Ca să fiți siguri, intrați pe ei să vedeți ce au pe profil. Dacă au postări puține sau chiar deloc, dacă au un număr mic de followeri, gen 200-300 și ei urmăresc 5000-6000 de persoane, e clar că e cont fake. Apăsați fără reținere butonul de “Remove”. Chiar dacă veți șterge 2000-3000-5000 de conturi false și vă veți deprima că vă scade numărul de followeri, îmi veți mulțumi mai târziu. Dacă lăsați în listă doar oameni reali și vă crește procentul de conversie, adică poate aveți acum doar 5000 de followeri din 10.000 și 300 de like-uri la o postare, procentul de conversie este de 6%. Încet, încet, dacă vă țineți de treabă și postați constant, Instagram își va schimba părerea despre voi.

10. Postați story-uri relevante

Majoritatea oamenilor crede că dacă story-urile dispar în 24 de ore nu trebuie să își bată prea mult capul cu ele. Mulți consideră că pot pune pe story tot felul de lucruri, mai mult sau mai puțin relevante, pentru că ele oricum dispar. Este un lucru total greșit. Chiar dacă sunt trecătoare, sunt foarte mulți ultilizatori care preferă story-urile în detrimentul fotografiilor de pe feed. 

Este clar! Pe feed postezi cele mai bune fotografii făcute de tine, însă cum oamenii sunt curioși și de latura ta umană, personală, poți folosi story-urile ca mod de expunere a activităților tale zilnice. Desigur, a trecut vremea în care era la modă fotografiatul picioarelor în pat sau pe plajă, mâna cu ceas pe volanul unei mașini, pozele în oglindă la sală sau mâncarea fancy de la restaurant. Oamenii vor să vădă acțiune, vor să vadă povești.

Puteți posta scurte video-uri de making of de la ședințele foto sau fotografii behind the scenes, puteți să vă filmați în timp ce explicați anumite lucruri sau când povestiți o situație amuzantă și multe alte astfel de lucruri.

Acordați o atenție deosebită și la modul în care arată story-urile. Folosiți filtre când filmați sau fotografiați, realizați colaje frumoase în diferite aplicații, scrieți texte simpatice, amuzante, lacrimogene sau cu substrat și evitați să postați orice nu are legătură cu voi sau job-ul de fotograf. De exemplu: meme-uri, bancuri, opinii politice, etc.

Și nu în ultimul rând, nu uitați de engagement. Dacă story-urile sunt interesante, conțin text sau video și oamenii se uită la ele, atunci algoritmul le va considera relevante. Dacă îi provocați pe oameni să răspundă la poll-uri, să vă pună întrebări și să vă dea un reply-uri sau reacții la story-uri, atunci vă veți crește relevanța contului. 

11. Nu ignorați Reel-urile

După cum spuneam și la început, cel mai mare concurent al Instagram în momentul de față pare să fie TikTok. De aceea au și preluat ideea de a da posibilitatea utilizatorilor să posteze video-uri de maxim 30 de secunde sub formă de reel. E clar că cei de la Instagram vor că utilizatorii să nu plece spre TikTok, așa că încurajează creatorii de conținut să realizeze cât mai multe reel-uri că să-i țină pe oameni aproape.

Așa că, indiferent de cum arată un reel pe care îl faci, el va avea reach mare. Dacă mai e și de calitate și ajunge să fie văzut de 30-50-100 de mii de oameni, te va gâdila puțin la orgoliu și vei vrea să creezi mai multe pentru că vezi că au succes. Exact asta dorește Instagram. Chiar dacă ești fotograf și nu le ai cu filmatul, poți face un slideshow de fotografii, un fast-forward de la un making of sau scurte video-uri tips and tricks pentru începători. Va crește mult vizibilitatea contului tău pentru că Instagram va afișa acel reel la cât mai mulți oameni că să le arate că nu doar pe TikTok poți avea divertisment. Așa că profită de oportunitatea asta!

12. Aruncați un ochi și pe statistici.

Dacă aveți cont business, aveți la dispoziție o mulțime de statistici care vă ajută să știți mereu ce fel de comportament au oamenii pe contul vostru. Pe lângă informațiile despre câți oameni au văzut o postare și câte “Like”-uri, comentarii și salvări a primit, puteți vedea și zilele în care oamenii sunt cei mai activi sau orele la care cei mai mulți sunt pe Instagram.

Aceste statistici sunt esențiale dacă doriți să aveți engagement mare la postări. Dacă spre exemplu la ora 9 seara sunt cei mai mulți oameni pe contul vostru este bine să postați atunci. Astfel vă asigurați că încă din prima oră veți aduna suficiente “Like”-uri și comentarii astfel încât algoritmul să perceapă postarea voastră ca fiind una relevantă. Dacă postați noaptea pe la 3, s-ar putea să vadă fotografia doar câteva persoane care nu au somn, iar până a doua zi, ea va ajunge foarte jos în news feed-ul urmăritorilor.

13. Fiți cumpătați!

Și iată că am ajuns și la ultimul sfat! Chiar dacă toată lumea spune că este important să postați constant, dacă nu aveți content de calitate, mai bine luați o pauză. În goana de a aduna cât mai mulți followeri, oamenii tind să exagereze cu postările. Postează cu rost sau fără rost pe story sau pe feed, doar că să fie siguri că vor fi în atenția urmăritorilor. Asta poate fi o capcană. Dacă nu aveți conținut relevant sau dacă nu aveți ceva drăguț de spus pe story sau în descrieri la fotografii, mai bine nu postați nimic. Dacă postați content de mâna a doua și utilizatorii în vor percepe ca fiind irelevant, vor ingora postările voastre, vă vor pune pe “Mute” și chiar mai rău, vor pleca. Așa că, fiți cumpătați și nu coborâți ștacheta!

Concluzie

Cam acestea ar fi pe scurt sfaturile mele pentru Instagram. Cu siguranță sunt mult mai multe lucruri pe care le puteți face, dar esența este aceeași. Încercați prin orice mijloc să țineți cât mai mult oamenii pe contul vostru de Instagram. Dacă veți reuși să creați o comunitatea activă în jurul brand-ului vostru, cu oameni care să aprecizeze constant munca pe care o faceți, atunci veți reuși să fiți în grațiile algoritmului și postările voastre vor ajunge la și mai mulți oameni.

Îmi puteți urmări activitatea și pe YouTube, Facebook, InstagramPatreon,  Spotify sau Apple Podcasts.