Anul acesta am vrut să ies puțin din zona de comfort și să fotografiez la un festival de muzică. Pentru că Electric Castle are o atmosferă și o vibrație exact pe gustul meu, m-am gândit că ar fi super fain să surprind oameni care se distrează la pitorescul castel Banffy. Nu am stat pe gânduri, le-am scris un email celor de la EC, le-am spus despre intenția mea și m-au acceptat în echipa de fotografi oficiali.
În fiecare an, când vedeam câte lucrurile fotografiabile sunt la EC, mă uitam cu o mică invidie la colegii fotografi. Acum, mi-am dat seama că un astfel de festival, deși îți oferă mult material fotogenic, este foarte solicitant pentru fotografi. Toată ziua te plimbi, surprinzi oameni, iar seara îți e foarte greu când trebuie să alegi din miile de fotografii, care sunt cele mai reușite.
Am fost și o întâmplare amuzantă, dar tristă oarecum pentru mine. Plouase mult înainte de festival și pământul denivelat era imbibat de apă care baltea. Organizatorii au placat pe jos cu panouri de plastic care aveau mici găuri. Când pășeai pe ele te simțeai ca pe un câmp minat. Dacă nimereai o zonă de pământ mai înaltă era în regulă, însă dacă pășeai pe un panou aflat deasupra unei belți, apa pătrundea prin găuri și te stropea. Erau zone unde apa se ridica prin acele gauri până la aprox. un metru înălțime. Un grup de tineri, patru la număr, se țineau de mână și pășeau atenți, încet, cu grijă, că să nu fie stropiți în drumul lor spre scenă. Aveam apratul foto la mine, însă nu eram pregătit să fotografiez ceva. La un moment dat, într-o zonă, era o balta mare sub panouri. Toți patru au pășit în același timp, iar sub greutatea lor, apa s-ar ridicat din toate părțile la aprox. 2 metri înălțime și i-a udat din cap până în picioare. Ei nu s-a ofticat, ci au râs și faceau haz de necaz. Văzând situația, am mers la ei să îi rog să mai facă asta încă o dată, ca să prind o fotografie faină. Însă nu au vrut! Când eram langa ei, mi-am dat seama de ce. Apa de sub panouri era plină de noroi, iar oamenii arătau ca niște porcusori. Aveau noroi din cap până în picioare
Experiența a fost faină și aș repeta-o oricând. M-am întâlnit cu o mulțime de prieteni, am ascultat muzică bună, mi-am făcut “abonament” la shop-urile de cafea și am fotografiat enorm de mult. Mai jos puteți vedea o mică selecție.