Daniela + Gabriel
DANIELA + GABRIEL
[RO] Ne-a fost tare drag de Daniela și Gabriel pentru că ne-a impresionat puritatea lor ca oameni și cât de frumoși sunt împreună! Tot timpul am fost de acord că oamenii care se aseamănă atât fizic cât și ca și caracter fac o echipă minunată, iar cei doi sunt un astfel de exemplu. A fost o zi mohorâtă de toamnă, dar culoarea zâmbetelor lor ne-a făcut să uităm de temperatura scăzută și ne-a inspirat pentru o ședință foto memorabilă! Casă de piatră dragilor!❤️
Photographer/editor: Iuliu-Paul Pop
08.10.2017 Beliș, Cluj
Nicola + Samuel
NICOLA + SAMUEL
[RO] Știi acel sentiment când observi că există chimie între tine și oamenii pe care tocmai i-ai cunoscut? Ei bine, Nicola și Samuel ne-au fost dragi de la prima vedere. Sunt doi tineri frumoși, studenți la medicină care urmează să se căsătorească anul viitor. Dar până atunci mai este puțin timp așa că cei doi au dorit o ședință foto Save The Date prin care să le arate tuturor cât de mult se iubesc. Am profitat de culorile toamnei în această locație de vis. Lucrurile nu ar fi fost la fel de frumoase fără cei doi în rolul principal, care să ne să ne bucure sufletul cu zâmbetele lor sincere.
[EN] Do you know that feeling when you notice there is chemistry between you and the people you just met? Well, Nicola and Samuel were dear to us at first glance. There are two beautiful young medicine students who are about to get married next year. But until then there is still a little time so they wanted a photo session Save The Date to show everyone how much they love each other. I took advantage of the autumn colors in this dream location. Things would not have been so beautiful without them in the lead role, to enjoy our soul with their smiles.
La nunta lor vom face un film drăguț împreună cu echipa White Tree Wedding Film. Până atunci puteți vedea un scurt video Save The Date aici.
Colega noastră de la White Sand Boutique le-a realizat o invitație de nuntă online pe care o puteți vedea aici.
Să fiți fericiți dragilor și abia așteptăm să film alături de voi la nuntă!
Photographer/editor: Iuliu-Paul Pop
Film: Andra Roman
13.09.2017 Cluj-Napoca
Petra
PETRA
Ședință foto de majorat! La mulți ani! 😊
Photographer/Editor: Iuliu-Paul Pop
29.09.2017 – Bistrița
Daniela + Gabriel
DANIELA + GABRIEL
[RO] De când i-am cunoscut pe Daniela și pe Gabriel mi-am dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Sunt atât de frumoși împreună, zâmbesc mereu, iar peste toate, se completează reciproc împărtășind pasiuni comune. Trebuie să recunosc că până acum nu am mai fost la o astfel de nuntă unde totul să fie atât de natural, oamenii să simtă emoția evenimentului cu asemenea intensitate și unde surprizele plăcute să se țină lanț. A fost o zi memorabilă! O zi în care am cunoscut mulți oameni simpatici, am ascultat cuvinte frumoase spuse din suflet și mi-am amintit de vremea când eram și eu cercetaș. Cei doi a vrut să aducă puțin din dragostea lor față de munte și la nuntă printr-un foc de tabără superb. Casă de piatră dragilor! Să fiți mereu la fel de zâmbăreți și să-i inspirați pe cei din jur zi de zi cu dragostea voastră! 🙂
[EN] Ever since I met Daniela and Gabriel I realised that they are meant for each other. They look simply beautiful together, always displaying a wide smile, always complimenting each other while sharing common passions. I must admit that so far, I’ve never attended a wedding that looked so effortless as this one, a wedding where the guests shared the bride and groom’s emotions. It was a memorable day! A day when I met a lot of lovely people, I heard beautiful vows told from the heart, and I reminded myself that time when I was a scout. The two wanted to bring a piece of their love for mountains into the wedding and they managed to do so with a gorgeous bonfire. May you have all the best and may you remain forever as radiant and happy in order to inspire the ones around you every day for the rest of your lives.
Photographer: Iuliu-Paul Pop
Editors: Iuliu-Paul Pop / Camelia Elena
27.08.2017 – Bistrița